Deși perioada de referință a acestei ediții a rubricii noastre a inclus și sărbătorile pascale, cu inerenta prioritate acordată acțiunilor sărbătorești, am avut ocazia să consemnăm și lucruri consistente atât în domeniul activității de legiferare, cât și în sfera campaniei permanente „Cunoaște! susține! rezolvă!”, dar și pe planul afirmării prestigiului U.U.R. prin reprezentanții săi 

 

ZIUA LIMBII UCRAINENE 

 

       Încă de la sfârșitul lunii ianuarie, deputatul nostru a inițiat, redactat și depus o propunere legislativă având ca obiect instituirea zilei de 9 noiembrie ca Ziua limbii ucrainene. Proiectul împlinește un mai vechi deziderat al membrilor comunității noastre etnice, aliniază exercițiul drepturilor minorității ucrainenilor la nivelul altor minorități naționale din România cărora le-a fost consacrată prin lege o astfel de zi sărbătorească și confirmă, și prin această modalitate, locul important pe care ucrainenii din România îl dețin în ansamblul minorităților naționale. 

        Senatul României, ca primă cameră sesizată conform competențelor stabilite prin Constituție, a repartizat propunerea legislativă Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritorială. După mai multe ședințe de lucru, la care a participat și inițiatorul propunerii, domnul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI, Comisia a dat în unanimitate aviz favorabil pentru propunerea legislativă.

          L-am rugat pe Domnul deputat PETREȚCHI să răspundă câtorva întrebări: 

- Care este importanța avizului favorabil al Comisiei față de parcursul legislativ? 

 - Ca să mă exprim mai liber este, adică a fost, pasul cel mai important sub aspectul tehnicii legislative. Urmează Plenul Senatului, unde votul este prioritar politic.

 - Prevedeți un vot favorabil?

- Nici nu vreau să iau în discuție altă soluție. De altfel, nu voi sta cu mâinile în sân, voi susține ideea proiectului cât mai insistent în discuțiile ocazionale cu colegii din Senat. Speranța nu e ca proiectul de lege să „treacă” pur și simplu, ci să fie adoptat cu o largă majoritate.  

 - După care urmează ...

-... După care urmează procedura în Camera Deputaților și promulgarea de către Președintele României.

- Credeți că se vor împlini aceste lungi proceduri până la data de 9 noiembrie anul acesta ?  

 - Calendarul depinde de Birourile Permanente, dar eu mă voi strădui.

 - Trebuie să identificăm în acest proiect legislativ și un alt tâlc decât valoarea simbolică a instituirii Zilei Limbii Ucrainene ?

- Interesantă întrebare! Da, ați intuit bine. Valoarea simbolică este numai unul dintre motive. Vedeți, sintagma aceasta, identitate culturală, ar trebui avută în vedere cu o responsabilitate mult mai mare decât ne-am obișnuit. Deși venim din vechime, ucrainenii, din patria de origine dar și din diaspora, parcurgem o perioadă de revigorare a conștiinței naționale. Aceasta nu se realizează de la sine, nici nu e un proces lipsit de șovăieli și contradicții. Nu numai ca parlamentar, ci și ca Președinte al U.U.R., împreună cu Consiliul Național (Rada), sunt tot mai preocupat de ecuația aceasta: identitate culturală - conștiință identitară - unitatea comunității etnice - exercițiul efectiv al drepturilor și obligațiilor consfințite prin Constituția României.  

 

PERSEVERENȚĂ CA PARLAMENTAR 

 

        Opinia publică urmărește cu interes activitatea comisiilor parlamentare de anchetă. Anul trecut, activitățile comisiilor parlamentare speciale au cunoscut unele sincope și polemici legate de statutul acestora. 

        Analizând această problemă de larg interes, dl. deputat NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI a ajuns la concluzia că disfuncțiile sunt datorate, în mare măsură, lipsei unei reglementări legale adecvate. A întocmit pentru aceasta o propunere legislativă pe care a depus-o la Senat. La data aceea, propunerea a fost respinsă, după o mai veche meteahnă a vieții parlamentare, în sensul că propunerile care privesc subiecte politice fierbinți sunt analizate prin prisma politicului - inclusiv a apartenenței la formațiunile politice - și nu după valabilitatea lor intrinsecă.

        Considerând că perseverența este o calitate indispensabilă pentru un parlamentar ce nu face parte din marile formațiuni politice, dl. deputat NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI și-a reformulat soluțiile de drept preconizate și le-a asociat ideilor unui grup de inițiatori cu susținere politică importantă. Deputatul U.U.R. a fost cooptat de facto în grupul de inițiatori, iar propunerile sale au fost incluse în Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.  

       În mod special, a fost apreciată propunerea deputatului U.U.R. care asigură obiectivitatea inclusiv procedura depunerii de către membrii propuși pentru formarea comisiilor speciale de anchetă a unui jurământ de imparțialitate. 

 

„ CUNOAȘTE! SUSȚINE ! REZOLVĂ !” 

 

        Bugetul de timp alocat în această perioadă de către dl. deputat NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI acțiunii sale cu caracter permanent „Cunoaște ! Susține ! Rezolvă!” a avut în vedere, cu prioritate, verificarea în școli și la inspectoratele de învățământ a problemelor ridicate cu prilejul recentei Consfătuiri pe problemele de învățământ, despre care s-a relatat pe larg și în paginile publicației noastre. 

       Documentarea și analizele s-au efectuat cu participarea liderilor filialelor județene ale U.U.R. și a altor colegi din conducerea filialelor, în următoarea succesiune:

        În județul CARAȘ SEVERIN documentarea s-a făcut la Școala Gimnazială din com. Păltiniș, satul Cornuțel (împreună cu Președintele filialei U.U.R., LIBER IVAN și prim-vicepreședintele BOBEC MIHAI), în județul TIMIȘ la Școala gimnazială din Știuca și la Colegiul „Iulia Hașdeu” din Lugoj ( împreună cu Președintele filialei U.U.R. HLEBA GH. și doamna CÂMPUȘAC MARIA, inspector școlar pentru minorități), în județul MARAMUREȘ la școlile gimnaziale din Poienile de sub Munte, Repedea, Ruscova, Crasna Vișeului și Valea Vișeului (împreună cu Președintele filialei U.U.R. MIROSLAV PETREȚCHI și președinții organizațiilor locale CHIFA ȘTEFAN, MOCERNEARC GH, MARCIUC PINTEA), iar în județul Suceava la școlile din Bălcăuți, Negostima, Gropeni, Șerbăuți, Măriței (împreună cu Președintele filialei SAUCIUC ILIE, cu doamna inspector școlar MIHOC LUCIA, iar la Bălcăuți cu consilierul local ȘOIMAN PETRU). 

        Pretutindeni convorbirile s-au purtat atât cu primarii localităților sau alți reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale, cât și cu, bineînțeles, directorii școlilor și alte cadre didactice.

        La acest adevărat maraton de documentare și analiză tematică, deputatul a fost însoțit de doamna CODREA ELVIRA, consilier în Ministerul Educației Naționale.

 

SPRIJIN CU ȘI FĂRĂ GHILIMELE 

 

        O situație destul de critică afectează proiectele de dezvoltare rurală a comunei Poienile de sub Munte. Pe de o parte comuna are nevoie stringentă de lucrări de modernizare, pe de altă parte documentația înaintată de Primărie Ministerului de resort este blocată de depășirea unui anumit plafon de finanțare. Față de dificultatea rezolvării unei asemenea situații, deputatul U.U.R. a încercat să își unească demersurile cu ale unui alt parlamentar care s-a declarat foarte preocupat de problematica localității respective, ba chiar că a identificat și anumite soluții. 

        Din fericire, dl.deputat PETREȚCHI nu s-a mulțumit cu asigurările fierbinți ale colegului său și a luat legătura din nou cu Primarul localității, dl.ȘTEFAN ONCEA constatând că acele asigurări nu aveau nicio acoperire în fapte. 

         Convins că Poienile de sub Munte trebuie să primească un sprijin real, nu doar sub forma intențiilor, deputatul U.U.R. a avut o consistentă întrunire de lucru cu Președintele Consiliului Județean Maramureș, dl. GABRIEL ZETEA și cu dl. Prefect VASILE MOLDOVAN, în timpul căreia au fost identificate soluții de sprijinire de către Consiliul Județean pentru demararea proiectelor de reabilitare a școlii și grădiniței din Poienile de sub Munte. 

 

Observator