Întrucât în judeţul Maramureş trăiesc peste 60% din totalul ucrainenilor din România, pentru conducerea UUR a fost o datorie de onoare să dez­velim, la Sighetu Marmaţiei, capitala Maramureşului istoric, bustul lui Taras Şevcenko, marele Cobzar al poporului ucrainean, al cărui lipsă a fost remarcată de ministrul afacerilor externe al Ucrainei, dl Pavlo Klimkin, în timpul vizitei de lucru la Sighetu Marmaţiei. 

              Astfel, în 2013, în timpul unei vizite oficiale în raionul Verchovyna, preşedintele Organizaţiei ju­de­ţene Maramureş a UUR, Miroslav Petreţchi, împreună cu actualul subprefect al raionului Verchovyna, Iaroslav Skumatciuk, au convenit realizarea bustului Cobzarului ucrainean Taras Şevcenko, care urma să fie amplasat la Sighetu Marmaţiei. 

         În urma unor demersuri susţinute pe parcursul a doi ani, presărate cu numeroase momente de impas, unele datorate birocraţiei excesive, altele unor resentimente greu de înţeles, autorităţile locale ne-au aprobat amplasarea bustului în parcul din faţa bisericii ortodoxe ucrainene din Sighetu Mar­maţiei. Aici trebuie să subliniem faptul că aprobarea amplasării bustului s-a datorat spri­jinului oferit de primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Horia Scubli, de doamna viceprimar Ildiko Bereş, de prefectul judeţului Maramureş, Mihai Lupuţ, şi bunei colaborări dintre UUR şi autorităţile locale şi judeţene. Operă a sculptorului Taras Dovbeniuk, unul dintre cei mai mari sculptori ai Ucrainei, finanţată de către subprefectul raionului Verchovyna, Iaroslav Skumatciuk, cărora le mulţumim şi pe această cale, bustul lui Taras Şevcenko a fost dezvelit în ziua de 29 octombrie 2016, pe o ploaie care nu a contenit tot timpul ceremoniei. Unul din­tre participanţii la eveniment a apreciat că ploaia este un semn divin, Dumnezeu Atot­puter­nicul a dorit să transmită un mesaj pentru cei adunaţi în centrul municipiului Sighetu Marmaţiei.  

          Dezvelirea bustului marelui apostol al neamului ucrainean s-a bucurat de prezenţa domnilor La­zăr Comănescu, ministrul afacerilor externe al României şi dl Pavlo Klimkin, ministrul afacerilor externe al Ucrainei. La eveniment au mai fost prezenţi, dl Mychailo Ratuşnyi, preşedintele Consiliului Ucrainean Mondial de Coordonare, dna Jaroslava Harteányi, prim-vicepreşedinte al Congresului Mondial al Ucrainenilor şi preşedinta Congresului European al Ucrainenilor, secretarul de stat din cadrul MAE, dl A.V. Micula, guvernatorul regiunii Ivano-Frankivsk, Oleh Honcearuk, Alla Kendzera, secretar general al Asociaţiei „Ucraina-Lumea“, preşedinţii organizaţiilor ucrainene din Franţa şi Croaţia, membri ai Consiliului UUR, preşedinţii organizaţiilor locale ale UUR, învitaţi din ţară şi străinătate. 

           Slujba de sfinţire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu vicarul bisericii ucrainene, părintele Ioan Piţura, iar ceremonia de dezvelire a fost condusă de preşedintele Organizaţiei judeţene Maramureş a UUR, Miroslav Petreţchi, dna consilier din cadrul MECS, Elvira Condrea, şi dl avocat Moiş Vasile, membru de onoare al UUR. 

            Pe parcursul ceremoniei, care a durat o oră, ca urmare a timpului scurt avut la dispoziţie de Excelenţele Sale şi a programului stabilit de către echipa de protocol din cadrul MAE, au luat cuvântul preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miroslav Petreţchi, ministrul afacerilor externe al României, Excelenţa Sa Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Excelenţa Sa Pavlo Klimkin, prim-vicepreşedintele Congresului Mondial al Ucrainenilor, Jaroslava Harteányi, şi preşedintele Consiliului Ucrainean Mondial de Coordonare. 

            La dezvelirea monumentului lui Mihai Emi­nescu, în anul 2004, la Montreal, opera sculptorului Vasile Gorduz, au fost unele voci care au afirmat că această statuie seamănă, nici mai mult, nici mai puţin, cu o stafie sau cu Elena Ceauşescu. Turma de ignoranţi nu a fost capabilă să accepte o operă de artă care surprinde ipostaza mistică a geniului eminescian. 

            Aproape acelaşi lucru s-a întâmplat cu bustul lui Taras Şevcenko de la Sighetu Marmaţiei. Marele creator ucrainean este surprins de sculptorul Taras Dovbeniuk într-o ipostază mai puţin obişnuită, nu la vârsta maturităţii depline, ci în plină putere creatoare. Cu o carte în mâna dreaptă şi cu stânga la tâmplă, Taras Şevcenko se gândeşte la nedreptăţile suferite de poporul său, hotărât să bea cupa amărăciunii împreună cu el, scrutând parcă viitorul. Maiestuos şi hieratic în acelaşi timp, chipul poetului exprimă o seninătate şi o siguranţă de sine aproape contaminante. Deloc blazat sau resemnat, Şevcenko priveşte parcă peste timp, încrezător în destinul poporului ucrainean. 

            Parcul din faţa bisericii ortodoxe ucrainene din Sighetu Marmaţiei nu a fost ales întâmplător pentru amplasarea bustului lui Taras Şevcenko. De pe soclul său, poetul deplânge soarta naţiunii ucrainene şi a bisericii noastre strămoşeşti şi parcă vrea să i se adreseze Maicii Domnului: „Tu singură-ai rămas, străină,/ Amară sub ama­rul cer,/ Sărmano, soarta îţi e haină! /Lipsiţi de duh şi-nspăimântaţi./ Fugiră fraţii de furtună…. 

            Taras Şevcenko, spiritul tutelar al ucrainenilor, dar şi un ilustru reprezentant al literaturii universale, a fost un spirit vizionar, reformator de limbă şi de conştiinţă, care s-a ridicat întotdeauna deasupra cotidianului sau a elementului efemer. De aceea, bustul de la Sighetu Marmaţiei se vrea un modest omagiu, adus de ucrainenii de pe aceste meleaguri, Cobzarului care a redeşteptat conştiinţa naţională a unui popor mândru şi neînfricat. 

             Începând cu orele 15:45, în cadrul Şcolii de Muzică „George Enescu“, pentru a marca acest important eveniment pentru toată lumea, UUR a organizat un extraordinar concert, cu sprijinul Asociaţiei Ucraina-Lumea şi cu participarea an­samblurilor artistice din Kiev-Ucraina, Suceava, Maramureş, sub coordonarea vocii Maidanului, O. Honskyi, concert la care ministrul afacerilor externe al Ucrainei a asistat până la final.  

             Mă bucur că am reuşit să dezvelim, în capitala Maramureşului bustul lui Taras Şevcenko, o operă care ar trebui să ne unească pe toţi ucrainenii de pe aceste meleaguri, idealul pentru care ar trebui să trecem peste micile orgolii personale şi să vedem doar lumina răspândită de marele bard ucrainean. 

             Cuvântul preşedintelui UUR la dezvelirrea bustului 

             Stimate Domnule Ministru Lazăr Comănescu, Stimate Domnule Ministru Pavlo Klimkin,

Stimate Domnule Prefect Mihai Lupuţ, Stimate Domnule Primar Horia Scubli, Stimată Doamnă Jaro­slava Harteányi,

            Stimate Domnule Mychailo Ratuşnyi, Stimate Domnule Guvernator Oleh Honcearuk, Stimată Doamnă Alla Kendzera, Stimati invitaţi, 

            În calitatea mea de preşedinte al Uniunii Ucrai­nenilor din România, vă rog să-mi permiteţi, în primul rând, să vă urez tradiţionalul „Bun venit!“ pe meleagurile Maramureşului la Sighetu Marmaţiei, capitala acestui ţinut de legendă.  

            În judeţul Maramureş trăiesc peste 60% din totalul ucrainenilor din România. 

            Strămoşii noştri au fost prezenţi în această zonă din vremuri imemoriale, dacă ne gândim la tri­burile ulicilor şi karpilor, formate dintr-o po­pulaţie paleoucraineană, atestate încă înainte de secolul X. În mileniul al doilea, în Maramureş s-au stabilit trei valuri de emigrări ucrainene suc­cesive majore: în secolele XIII-XIV primul val de ucraineni, proveniţi din Galiţia, s-a aşezat pe Valea Ruscovei şi au întemeiat localităţile Poienile de sub Munte, Repedea şi Ruscova, în se­colul al XV-lea al doilea val de ucraineni s-a stabilit pe valea Tisei, întemeind localităţile Lunca la Tisa, Bocicoi, Crăciuneşti, Virişmort sau Tisa de azi, Câmpulung la Tisa şi Remeţi şi ultimul val s-a stabilit pe valea inferioară a râului Vişeu,după anexarea Galiţiei de către austrieci, în secolul al XVII-lea, unde au întemeiat localităţile Crasna, Bistra şi Valea Vişeului.

            Comunitatea ucraineană din Maramureş a avut o viaţă zbuciumată şi a avut parte de toate dramele prin care au trecut locuitorii acestui ţinut legendar. Aici, în Sighetu Marmaţiei, s-a derulat, între anii 1913-1914, unul dintre procesele politice celebre ale Imperiului Austro-Ungar în urma căruia un număr de 94 de ucraineni au fost condamnaţi la ani grei de temniţă pentru vina de a fi trecut la ortodoxism. Alexie Cabaliuc, mentorul acestui grup, a fost condamnat la 4 ani de temniţă grea.  

           Comunitatea ucraineană din România, prin Uniunea Ucrainenilor din România, depune eforturi deosebite pentru păstrarea limbii şi a tradiţiilor naţionale. Concetăţenii noştri ucraineni au dovedit cu prisosinţă că pot fi buni cetăţeni români şi, în acelaşi timp, să militeze pentru propăşirea comunităţii lor. Din păcate, asistăm la atacuri concentrate împotriva Uniunii Ucrainenilor şi implicit împotriva ucrainenilor din România ale unor elemente declasate din cadrul propriei noastre etnii, mancurţi care servesc interese imperiale oculte străine.  

           Azi, la Sighetu Marmaţiei, participăm la un eveniment major din viaţa ucrainenilor, dezvelirea bustului geniului naţiunii ucrainene, Taras Şevcenko, cel numit „Cobzarul“. Taras Şevcenko a văzut lumina zilei la 9 martie 1814, într-o familie de iobagi. El va face pasul spre eternitate în 1861, la vârsta de doar 47 de ani, după o existenţă cumplită, cu neputinţă de imaginat: din cei 47 de ani ai dra­maticei şi zbuciumatei sale vieţi, 24 i-a petrecut în şerbie, 10 în deportare, iar 13 sub severă supraveghere poliţienească. A fost întemeietorul literaturii şi artei plastice moderne ucrainene; un pictor şi un gravor de frapantă originalitate, dublat de un gânditor de anvergură şi de un pilduitor militant pentru eliberare socială şi naţională a poporului ucrainean, pentru înfăptuirea aspiraţiilor şi idealurilor sacre ale acestuia.  

           Ivan Franko, un alt scriitor de geniu al Ucrainei, spunea despre Şevcenko: „A fost fecior de ţăran, dar a devenit stăpân în împărăţia spiritului. A fost iobag, dar a devenit un titan în împărăţia culturii umane. Soarta vitregă l-a urmărit în viaţă pe cât i-a stat în putinţă, dar n-a izbutit să-i transforme aurul sufletului în rugină şi nici iubirea faţă de semeni în ură şi trufie, iar credinţa în Dumnezeu, în necredinţă şi pesimism“.

           Poetul Ştefan Tcaciuc, primul preşedinte al UUR, din păcate ple­cat mult prea devreme dintre noi, notează: „Taras Şevcenko este prorocul ce i-a redat poporului ucrainean identitatea naţională şi geniul ce a consacrat dreptul limbii ucrai­nene la eternitate, într-un moment când patria lui, Ucraina, gemea de veacuri sub dominaţie străină. Pentru poporul ucrainean, Taras Şevcenko întruchipează geneza noii lumi ucrainene şi repunerea multimilenarei Ucraine la locul cuvenit pe harta lumii. Taras Şevcenko reprezintă pentru ucraineni ceea ce reprezintă Mihai Emi­nescu pentru ro­mâni. În ziua când România va fi ocupată de Taras Şevcenko şi Ucraina de Mihai Eminescu, în ziua aceea Cobzarul şi Luceafărul vor străbate braţ la braţ lumea în lung şi-n lat şi tot la braţ vor urca în împărăţia celor două limbi materne, ucraineana şi româna, iar Ucraina şi România vor rămâne cele mai frumoase icoane în memoria umanităţii“.

           Atât ca poet, cât şi ca artist şi gânditor de inspiraţie revoluţionară, el a luptat din toate puterile împotriva jugului social şi naţional la care era supus poporul său. Chiar dacă nu găsim în opera lui Taras Şevcenko expresis verbis, lozincile revoluţionarilor francezi, libertate, egalitate, fraternitate, aceste deziderate transpar din fiecare vers, din fiecare cugetare, din fiecare desen sau pictură.

          Forţa şi veridicitatea versurilor sale sunt frapante, ele vin din însăşi profunzimea vieţii omului obişnuit. Spiritul patriotic şi critic al poemelor sale, în care denunţă iobăgia şi autocraţia, va atrage atenţia cercurilor progresiste ale societăţii ruseşti, dar şi a organelor represive.

          La doi ani după eliberarea din iobăgie, Şevcenko a publicat „Cobzarul“, prin care a demonstrat că limba ucraineană, folosită până atunci la transcrierea unor poezii şi cântece populare, poate deveni o limbă literară de mare profunzime. Dacă opera literară a lui Şevcenko a fă­cut obiectul a numeroase volume de exegeză şi de critică literară, activitatea lui de artist al penelului este mai puţin cunoscută.

          Starea sănătăţii lui Taras Şevcenko, ruinată de condiţiile exilului se va deteriora dramatic după anul 1860, sfârşitul implacabil al marelui artist venind la 10 martie 1861, fiind înmormântat, iniţial, în cimitirul Smolenskoie, din Sankt Petersburg. În anul următor, potrivit dorinţei sale, ră­măşiţele pământeşti i-au fost reînhumate în orăşelul Kaniv.

         Taras Şevcenko a lăsat o moştenire artistică uriaşă, dar cea mai mare realizare a vieţii lui a fost redeşteptarea con­ştiinţei naţionale a ucrainenilor şi crearea limbii literare ucrainene. Dacă în literatură, prin poeziile sale, Taras Şevcenko şi-a adus o contribuţie hotărâtoare la formarea limbii literare ucrainene, aşa cum am arătat, dezvoltând tema esenţială a literaturii ucrainene realiste, tema luptei poporului pentru libertate şi pentru egalitate socială, în arta plastică el a rămas un romantic incurabil. Marele Cobzar a mai realizat în jur de 150 de portrete ale unor personalităţi importante, dar şi ale unor oameni sărmani, abrutizaţi de condiţiile Rusiei ţariste.

         Au curs şi vor curge tone de cerneală, fără putinţa de a epuiza acest subiect generos, care este opera şi viaţa lui Taras Hryhorovyci Şevcenko, adulat şi contestat deopotrivă. Dacă Ucraina îi datorează redeşteptarea naţională şi limba literară, Taras Şevcenko îi datorează patriei lui eternitatea şi nemurirea gloriei sale. Parafrazându-l pe George Călinescu, putem afirma despre genialul Taras Şevcenko:„ape vor seca în albii, peste locul îngropăciunii sale va răsări pădure sau cetate şi câte o stea se va vesteji în depărtări, până când sevele pământului ucrainean se vor ridica în tulpina subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale“.

 

                                                                                                Nicolae Miroslav Petreţchi, 

                                                                                                preşedintele UUR