Au trecut 24 de ani (de la 28 august 1992), când a fost sfințită piatra de temelie a mănăstirii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, de pe Dealul Hryțkov, pe un teren donat de un bun credincios – fiu al satului Rona de Sus. De atunci acest lăcaș sfânt, trecut prin multe încercări, a devenit centrul spiritual al ucrainenilor din Maramureș și nu numai. Mii de creștini ortodocși ucraineni de rit vechi se adună aici în fiecare an pe 28 august, să celebreze Adormirea Maicii Domnului, la singura mănăstire ucraineană din țara care prăznuiește an de an aceasta împărătească sărbătoare.  

         Iată după 24 de ani, în prezența Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal a fost sfințită piatra de temelie a noii biserici a așezământului monahal, de asemenea în cadrul slujbei, diaconul Mihai Sacaloș a fost hirotonit preot al parohiei Valea Vișeului, iar după oficierea slujbei, ierarhul a prezenatat pe noul stareț al lăcașului de cult monahal în persoana părintelui arhimadrit Atanasie Nemzet. Totodată, PS Varlaam Ploieșteanul a acordat Ordinul Sfântul Ioan Gura de Aur părintelui vicar Ioan Pițura și Ordinul Sanctus Stephanus Magnus starețului mănăstirii. De asemenea, Preasfinția Sa a oferit diploma Sfinții Împărați Constantin și Elena deputatului ucrainenilor din România Nicolaie Miroslav Petrețchi și mai multor binefăcători ai așezământului monahal. 

          În cadrul festivității, primarul localității a conferit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul titlul de cetățeni de onoare al localității. 

          Din delegația care l-a însoțit pe Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul au făcut parte: Părintele Arhimandrit Veniamin Goreanu – Consilier Patriarhal, și Părintele Arhimandrit Clement Haralam – Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.