În perioada 12-14 octombrie, Uniunea Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a organizat CONSFĂTUIRILE NAȚIONALE ALE CADRELOR DIDACTICE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL DESTINAT MINORITĂȚII UCRAINENE, acțiune la care au participat peste 100 de cadre didactice care predau limba ucraineană ( în județele Arad, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Maramureș, Suceava, Satu Mare, Timiș), inspectori de specialitate, directorii școlilor, reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai Uniunii Ucrainenilor din România. Au fost prezenți președintele U.U.R., deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, consilier MEN, Elvira Codrea, prodecanul Facultății de Litere, Chirai Ioan, secretarul general al U.U.R., Horvat Liuba, vicepreședintele U.U.R. Herbil Ioan, președintele filialelei Maramureș a U.U.R., Miroslav Petrețchi, președintele filialei Suceava, inspectorul Sauciuc Ilie, inspectorii de specialitate Mihoc Lucia, Malearciuc Simona, Clempușac Maria.