Încă din copilărie, în cuvintele limbii materne omul descoperă o lume magică. Formată de-a lungul mileniilor, limba este o comoară nepreţuită a unui popor, ea reflectând caracterul, istoria, tradiţiile, cu alte cuvinte, însăşi viaţa oamenilor. Este moştenirea sacrală unui popor, care se transmite din generaţie în generaţie pe cale scrisă sau verbală. A învăţa o limbă, aşadar, înseamnă a cunoaşte identitatea, personalitatea şi sufletul poporului care o vorbeşte. Omul poate să-şi părăsească patria şi să nu mai audă limba lui maternă, însă în subconştientul său vor rămâne pentru totdeauna cântecele de leagăn, poveştile şi legendele auzite de la părinţi şi bunici.  

        Oamenii care uită sau dispreţuiesc limba lor maternă îşi reneagă propria identitate naţională, culturală etc., cei mai mulţi nefiind conştienţi de faptul că, în acest fel, îşi diminuează şansele la o dezvoltare spirituală şi sufletească armonioasă. Un popor poate reconstrui aproape orice, de la economie până la societate, însă nu poate reconstrui limba, iar o naţiune fără identitate lingvistică proprie încetează să mai existe. 

        Când un popor, din cauza anumitor factori perturbatori, sau sub presiunea circumstanţelor externe, încetează să preţuiască bunul său cel mai important – limba naţională – renunţă la comorile cele mai preţioase dobândite de la strămoşii săi, condamnându-se inevitabil la pieire. Istoria a confirmat, din păcate, acest lucru. 

         De-a lungul timpului, au existat nenumărate tentative din partea marilor imperii, uneori realizate parţial, de a anihila limba ucraineană, prin subjugare economică, politică şi socială a poporului ucrainean. Încă din faşă, soarta limbii ucrainene a fost una tragică: de la limitarea utilizării ei în viaţă de zi cu zi până la interzicerea ei totală. Nădăjduim că acele vremuri au apus pentru totdeauna, iar limba ucraineană, în ciuda tuturor obstacolelor şi a vicisitudinilor politice, va continua să dăinuie mult timp de-acum încolo. 

         În istoria limbii ucrainene, găsim nu doar pagini triste, ci şi file care ne fac să fim mândri că suntem ucraineni. Literatura ucraineană, începând cu Hrihorii Skovoroda şi culminând cu marii clasici, printre care îi amintim pe Taras Şevcenko, Ivan Franko, Marko Vovciok, Ivan Neciui-Levyţkyi etc., folclorul sau ştiinţele exacte cu reprezentanţii săi de seamă, ne oferă exemple evidente de dragoste pentru limba ucraineană, izvor dătător de viaţă. Limba ucraineană este supranumită şi limba călinului roşu sau limba privighetorilor, atât călinul cât şi privighetoarea fiind simboluri ale poporului ucrainean. Totodată, un număr însemnat de personalităţi care s-au afirmat în diverse domenii cu impact mondial sunt de origine ucraineană: O. Dovjenko, L. Gurcenko, M. Bulgakov, N. Gogol şi lista poate continua. 

         În ceea ce-i priveşte pe ucrainenii din România, aceştia sunt atestaţi în nordul ţării de cel puţin şapte secole, marea majoritate stabilindu-se în Maramureş şi Suceava. Însă, ucrainenii sunt răspândiţi şi în alte zone ale ţării: Banat, Dobrogea şi Transilvania. Învăţarea limbii ucrainene literare din şcolile unde există secţiile de ucraineană ar trebui să meargă în paralel cu păstrarea şi cultivarea graiurilor limbii ucrainene care se vorbesc pe teritoriul ţării noastre, fie ele transcarpatice, huţule, bucovinene şi de stepă, căci cu ajutorul acestora se păstrează obiceiurile şi tradiţiile seculare, lăsate moştenire de strămoşii noştri. 

         Trebuie menţionat un aspect important în ceea ce priveşte originalitatea şi farmecul limbii ucrainene, şi anume, la un concurs de frumuseţe al limbilor de la Paris, din anul 1934, limba ucraineană a ocupat locul al treilea, după limbile franceză şi persană, în urma mai multor criterii cum ar fi fonetica, structura frazei, frazeologia şi, în general, vocabularul. De asemenea, a ocupat locul doi, după limba italiană, la concursul celor mai melodioase limbi. 

        Asemeni celorlalte limbi oficiale ale Uniunii Europene, şi limba ucraineană este parte a întregului lingvistic european. 

        Cu prilejul Zilei Internaţionale a Limbii Materne, sărbătorită pe 21 februarie, doresc ca fiecare ucrainean din România, şi nu numai, să cultive, însufleţit de sentimentul naţional, pasiunea pentru limba maternă, ca element de identitate şi demnitate în contextul multilingvistic european şi universal.