Сea de-a V-a ediție a Consfătuirilor Naționale ale cadrelor didactice

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

6 Sep, 2021

În perioada 1-4 septembrie 2021, în Constanța, s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Consfătuirilor Naționale ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană și reuniunea consilierilor locali ai UUR, cu tema „Rolul învățământului și al administrației publice locale în păstrarea identității ucrainene”, organizate de către Uniunea Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Ministerul Educației.
 
Au participat 80 de cadre didactice din localitățile cu populație ucraineană, 39 de consilieri locali și un primar. La festivitatea de deschidere au participat președintele Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), deputat Nicolae Miroslav Petrețchi, subsecretarul de stat de la Departamentul pentru Relații Interetnice, Amet Aledin, Secretarul II al Ambasadei Ucrainei în România, Petro Stoian, președinta Federației Mondiale a Organizațiilor de Femei Ucrainene, Evhenya Petrova, Inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Ioan Muntean, experta în managementul proiectelor, Angela Pobozsnyi, președinții filialelor județene ale UUR, directori ai școlilor în care se studiază limba ucraineană precum și profesori de limbă ucraineană.
 
Cele mai importante subiecte dezbătute pe parcursul celor patru zile au fost: cadrul normativ pentru anul școlar 2021 – 2022, privind studiul în limba maternă; situația învățământului în limba ucraineană; rolul directorilor unităților de învățământ, în promovarea studiului limbii/în limba maternă; analiza procesului educațional pentru disciplina limba și literatura maternă ucraineană; mecanisme de atragere a persoanelor interesate pentru studiul limbii materne ucrainene, precum și mecanisme de îmbunătățire a procesului educațional privind predarea limbii/în limba ucraineană în mediul online; îmbunătățirea competențelor de comunicare în limba maternă, ucraineană, conform tendințelor didacticii moderne; prezentarea conceptului de clustere-avantaje competitive; prezentarea modalităților de atragere a fondurilor europene în zonele în care trăiesc etnicii ucraineni; rolul reprezentanților minorităților naționale în administrațiile publice locale; modalități de reprezentare a intereselor cetățenilor în administrațiile publice locale; autosustenabilitatea; colaborarea interinstituțională în administrația publică locală.

Citiți în continuare…

Share This