Аmplasarea plăcuțelor bilingve în localități cu populație majoritar ucraineană

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În luna decembrie 2021 deputatul N.M. Petrețchi i-a semnalat ministrului de interne o situație regretabilă, și anume, faptul că la începutul lucrărilor de reabilitare a DJ 187, pe tronsonul Ruscova – Repedea – Poienile de sub Munte, comune în care locuiesc peste o treime din totalul etnicilor ucraineni din țara noastră, indicatoarele bilingve au fost îndepărtate, iar la finalul executării acestor lucrări, compania responsabilă a amplasat doar plăcuțele scrise în limba română.

La întrebarea scrisă în cauză parlamentarul a primit răspuns prompt de la Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care i-a comunicat următoarele: ”În legătură cu aspectele semnalate de către dumneavoastră, am solicitat punctul de vedere al Prefectului județului Maramureș, iar din informațiile fumizate de către acesta rezultă că a fost înștiințat Consiliul Județean Maramureș în calitate de administrator al DJ 187, cu privire Ia aceste aspecte, urmând ca plăcuțele în limba minorității naționale respective să fie amplasate din nou, la intrarea în localitățile amintite.”

Totodată, reprezentantul ucrainenilor în Parlamentul României a fost informat că în perioada următoare, se va face şi o verificare în teren, de către Corpul de Control al Prefectului.

Citiți în continuare…

Share This