Їntâlnire de lucru cu Consilierul Prim Ministrului României, Iulian Chifu

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a avut, luni, 6 iunie, o întâlnire de lucru cu Consilierul de stat pentru Politică Externă, Securitate și Afaceri Strategice al Prim Ministrului României, Iulian Chifu. În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce vizează atât comunitatea ucraineană din România, cât și situația refugiaților ucraineni aflați în România. O atenție deosebită a fost acordată învățământului în limba ucraineană, inclusiv în perspectiva integrării copiilor ucraineni în școlile de stat românești.

Nicolae Miroslav Petrețchi a prezentat situația juridică neclară a Liceului  Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, județul Maramureș, care are nevoie urgentă de intervenții pentru reabilitare. Președintele UUR a subliniat că rezolvarea acestei probleme trenează de mai mulți ani, deși instituția de învățământ este singura din România în care tinerii ucraineni pot studia în limba ucraineană și care răspunde nevoilor a sute de elevi, atât din județul Maramureș, cât și din județele învecinate. Soluționarea imediată a problemei și demararea reabilitării clădirii sunt cu atât mai importante cu cât tinerii ucraineni refugiați în România, din calea războiului din Ucraina, pot alege ca opțiune de continuare a studiilor Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației.

De asemenea, reprezentantul ucrainenilor în Camera Deputaților s-a referit la faptul că unii membri ai Guvernului nu respectă prevederile legale privind relaționarea Guvern  –  Parlament, depășind termenul de răspuns la întrebările scrise formulate de parlamentari. Nicolae Miroslav Petrețchi a vorbit și despre lipsa transparenței și situația incertă a unor proiecte de infrastructură, depuse de localități cu populație majoritar ucraineană, autoritățile locale neprimind informații privind stadiul de rezolvare a dosarelor, deși acestea au fost depuse cu mulți ani în urmă.

Totodată, a fost discutată problema lipsei acute a medicilor de familie din mediul rural, în special din Delta Dunării și din zonele montane izolate, și au fost propuse soluții pentru a asigura accesul locuitorilor din aceste zone la servicii de sănătate de bază.  

În finalul întâlnirii Nicolae Miroslav Petrețchi a subliniat colaborarea foarte bună dintre UUR și autorități ale administrației publice locale, și a oferit detalii despre implicarea Uniunii în ajutorarea refugiaților ucraineni aflați în România, precum și a persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei.

Citiți în continuare…

Share This