Iniţiativa deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi votată în Camera Deputaților

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Deputatii români au votat aproape în unanimitate în favoarea a două proiecte, inițiate de Nicoale Miroslav Petrețchi, privind completarea și modificarea art. 199 din Regulamentul Camerei Deputaților, ce reglementează modalitatea în care sunt transmise răspunsurile la întrebările scrise, formulate de către parlamentari.

Prima inițiativă prevede completarea art. 199, prin adăugarea unui nou alineat, potrivit căruia  reprezentanții Guvernului desemnați cu prezentarea răspunsurilor la întrebările deputaților, vor putea amâna răspunsul, în cazuri temeinic justificate, numai dacă prezintă, în scris, motivele care stau la baza amânării.

A doua inițiativă presupune modificarea alin. (3) al aceluiași articol în care este specificat timpul pe care îl au la dispoziție membrii Guvernului, miniștrii ori alți conducători ai organelor administrației publice pentru a prezenta răspunsurile, respectiv „30 de minute care urmează timpului afectat întrebărilor orale”.

Deoarece această durată conduce la prezentarea unui număr redus de răspunsuri, în special, în condițiile în care, răspunsul la o întrebare dă naștere unei replici a celui care a adresat întrebarea, a fost dublată durata de timp, de la 30 de minute la 60 de minute, în care membrii Guvernului, miniștrii ori alți conducători ai organelor administrației publice pot prezenta răspunsurile la întrebările scrise, astfel încât, în cadrul unei ședințe pot fi dezbătute mai multe probleme semnalate de către cetățeni.

Întrebările, orale sau scrise, pe care parlamentarii le pot adresa Guvernului, miniștrilor sau altor conducători ai administrației publice, rămân un instrument important al dialogului dintre membrii executivului și cei ai legislativului, dedicați misiunii de reprezentare a intereselor cetățenilor, susține Nicolae Miroslav Petrețchi.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This