Comunitatea ucraineană din județul Satu Mare s-a adunat într-un număr impresionant de peste 250 de participanți, duminică, 15 septembrie, la Micula, la unul dintre cele mai așteptate momente culturale și spirituale ale anului: cea de-a IV-a ediție a Festivalului Cântecului Religios Ucrainean! Organizat de Filiala UUR Satu Mare și găzduit de organizația locală din Micula, localitate unde trăiește cea mai mare comunitate de ucraineni din județ, festivalul a reunit coruri și artiști ucraineni din întreaga regiune, care au oferit un spectacol grandios.
Președintele organizației locale UUR Micula, Vasile Buciuta, a dat startul manifestării, mulțumind tuturor celor prezenți, conducerii UUR, deputatului Nicolae-Miroslav Petrețchi și președintelui UUR Satu Mare, Irina Liuba Horvat, pentru implicare și susținere.
Prezent la eveniment, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a evidențiat importanța deschiderii Uniunii către toate confesiunile religioase și sprijinul constant acordat activităților acestora. Președintele UUR a subliniat că frumusețea și spiritul limbii ucrainene se păstrează vii și datorită celor care interpretează, atât de frumos, cântece religioase în limba ucraineană. De asemenea, Nicolae-Miroslav Petrețchi a mulțumit organizatorilor pentru efortul depus, subliniind impactul deosebit al festivalului asupra comunității.
Din Ucraina, viceprimarul orașului Vinohradiv (Transcarpatia), Vitalii Liubka, a adresat cuvinte de apreciere organizatorilor, subliniind legăturile puternice și sprijinul neîncetat pe care UUR îl oferă comunității ucrainene, mai ales în aceste vremuri dificile. Demnitarul ucrainean a fost însoțit de dr. Olexandr Miliukov, directorul Spitalului Raional Vinohradiv. A onorat evenimentul cu prezența sa și episcopul Viktor Vyacheslav, din Ujgorod, Ucraina, iar viceprimarul comunei Micula a reprezentat oficialitățile locale.
La buna desfășurare a evenimentului au vegheat pastorii bisericii penticostale: Marius Sturza din Sighetu Marmației și Ioan Danci din Satu Mare.
Un moment deosebit a fost dedicat pastorului Ioan Corjuc, care a slujit timp de 40 de ani la biserica penticostală ucraineană din Micula. Pentru dăruirea sa, pastorul a primit o diplomă de excelență din partea UUR, înmânată de deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, sub privirile emoționate ale participanților.
Au mai fost prezenți prezbiterul Daniel Holdiș din Micula, membri ai Filialei Arad a UUR, corul bisericii penticostale din Micula, instrumentiști, cântăreți de la biserica din Satu Mare și membrii corului bisericii penticostale din Arad.
Evenimentul a adunat coruri și cântăreți din întreaga regiune: Arad, Terebești, Agriș, Botiz și Satu Mare, toți contribuind la o atmosferă caldă și plină de emoție. Cântările de slavă, interpretate în limba ucraineană, au fost un omagiu adus credinței și tradițiilor ucrainene, transformând duminica într-o adevărată sărbătoare a sufletului.