Acțiune dedicată marcării a 150 de ani de la nașterea scriitorului Vasyl Stefanyk

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Filiala Cluj a Uniunii Ucrainenilor din România în colaborare cu Specializarea Limba și literatura ucraineană din cadrul Universității Babeș-Bolyai au organizat, în data de 5.06.2021, la sediul Filialei, acțiunea cultural-științifică dedicată celor 150 de ani de la nașterea scriitorului Vasyl S. Stefanyk.

Evocarea personalității copleșitoare a clasicului literaturii ucrainene, unul dintre maeștrii prozei scurte, îndeosebi al schiței, a avut loc prin citirea a două comunicări: Sara-Marta Deac –  „Nuanțele tematice și stilistice ale creației lui Vasyl Stefanyk” și conf. univ. dr. Ioan Herbil – „Drumul existențial și creativ al lui Vasyl Stefanyk”.

Autorii celor două comunicări au arătat că opera lui Stefanyk este caracterizată de un profund sens conceptual şi ideatico-estetic, iniţiind un tip de nuvelă minimalist, cu un conţinut dramatic acut. Creațiile sale literare reflectă starea grea, socială și națională, a țărănimii, oameni aflaţi în situaţii extreme, tragismul ce înconjoară destinele acestor familii sau indivizi atingând cote maxime, precum și cauzele dramatice ale emigrării în masă a ucrainenilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor spre SUA, Canada și Brazilia.

Vasyl Stefanyk a inițiat un nou curent în literatura ucraineană, şi anume expresionismul, mişcare literară ce presupune înfăţişarea lumii din perspectivă strict subiectivă. Pentru ilustrarea nuvelisticii lui Stefanyk, doamna Olha Senyshyn, redactorul revistei Dzvonyk (Clopoțel),  a citit nuvela „Asemenea domn”.

Și de data aceasta, au subliniat organizatorii, manifestarea și-a atins scopul: promovarea și popularizarea bogăției culturale, literare și spirituale a poporului ucrainean.

 

Citiți în continuare…

Share This