Apel la responsabilitate și rațiune pentru a depăși actuala criză politică

UUR

8 sept., 2021

În actualul context politic dificil, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a simțit nevoia să lansez un apel la responsabilitate, pentru a evita o criză politică majoră, într-o perioadă în care România trebuie să se concentreze asupra redresării economice și a combaterii pandemiei de Covid-19.
 
Marți, 7 septembrie, în luarea de cuvânt de la tribuna Camerei Deputaților, acesta a subliniat că, în cazul perpetuării acestei situații de incertitudine de dragul unor calcule electorale, prima „victimă” sigură va fi chiar parlamentarismul, urmat de impactul negativ asupra vieții economice și sociale din România.
 
Reprezentantul ucrainenilor în Camera Deputaților a declarat că ”toate acestea se întâmplă într-un moment în care domenii precum cel sanitar, economic, educațional sau social, încep să-și revină treptat din cea mai mare criză a secolului XXI.”
 
În acest context trebuie să luăm decizii raționale, echilibrate, responsabile, lipsite de urmărirea propriilor interese, rămânând conștienți de faptul că prelungirea artificială a acestei incertitudini în scopuri pur electorale ne pune în antiteză cu performanțele altor state europene, fiind împiedicați să utilizăm principalele noastre modalități de reprezentare a cetățenilor, a spus parlamentarul.
 
Cu siguranță vom putea depăși orice provocare, dacă vom da dovadă de responsabilitate și respect față de cetățeni, astfel încât să putem continua reformele și dezvoltarea României pentru a crește bunăstarea populației, consideră Nicolae Miroslav Petrețchi.

Citiți în continuare…

Share This