„Clubul copiilor ucraineni” din cadrul Filialei Cluj a UUR și-a reluat activitatea

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

„Clubul copiilor ucraineni” din cadrul Filialei Cluj a UUR și-a reluat activitatea, de această dată online, din cauza pandemiei.

Astfel, la 15 noiembrie a.c., redactorul revistei Clopoțelul, Lyudmyla Dorosh, și inițiatoarea acestei acțiuni, le-a dat întâlnire copiilor și părinților deopotrivă în mediul virtual, propunându-le o temă foarte dragă celor mici, mai ales că urmează, în curând, să fie „vizitați” de către personajul în cauză, și anume Moș Nicolae. Gazda întâlnirii, L. Dorosh, și-a întâmpinat invitații cu o poveste tematică despre Moș Nicolae, după care a enunțat sarcinile și metodele de lucru.

Prima temă pe care au avut-o de realizat copiii presupunea desenarea și colorarea, după conturul palmei, a chipului lui Moș Nicolae. Cea de-a doua temă a constat în realizarea de podoabe din macaroane pentru pomul de Crăciun.

Atmosfera de lucru a fost deosebit de antrenant și vesel, întrucât activitatea practică s-a desfășurat pe fondul cântecelor vesele despre Moș Nicolae. În final, toți copiii au arătat la cameră rodul muncii lor, fiecare dintre ei străduindu-se să fie cât mai original, iar Lyudmyla Dorosh i-a răsplătit, citindu-le câteva poezii.

Și de data aceasta, scopul acțiunii a fost atins, copiii noștri având posibilitatea să asculte și să vorbească în limba ucraineană într-un mediu organizat, atractiv și educativ, asigurând, astfel, perenitatea specificului național ucrainean. Le mulțumim părinților și copiilor pentru participare și implicare!

Citiți în continuare…

Share This