Celebrarea a 425 de ani de la naşterea hatmanului Ucrainei Bohdan Hmelnyțkyi

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Filiala Cluj a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat, la data de 5 decembrie a.c., în regim online, manifestarea științifico-culturală dedicată celor „425 de ani de la nașterea lui Bohdan Hmelnyțkyi (1595-1657)”, cel care, la 1648, a fost ales de Rada cazacilor Hatman al Ucrainei.

Bohdan Hmelnyțkyi era un excelent strateg militar și un desăvârșit om politic, afirmându-se în armată, administraţie, finanţe, economie şi cultură. Cu o mare perspicacitate politico-militară, a transformat armata zaporojeană în puterea supremă a noului stat ucrainean, unificând toate sferele societăţii ucrainene sub autoritatea sa.

Printre realizările sale, se numără: construirea unui nou sistem guvernamental, dezvoltarea administraţiei militare şi civile și consolidarea poziției de stat european al Ucrainei, atât în plan diplomatic, cât și în cel militar.

Acestea sunt doar câteva dintre informațiile relevate de cele trei comunicări, prezentate de studentele specializării Limba și literatura ucraineană, Andreea Pîrjă și Victorița Glodean, și de conf. dr. Ioan Herbil: Bohdan Zynovii Mihailovyci Hmelnyţkyi – hatman al Ucrainei; Bohdan Hmelnyţkyi – un proeminent om de stat, lider militar și diplomat; Bohdan Hmelnyțkyi și politica sa externă.

Întrucât, ne aflăm în pragul sărbătorilor de iarnă, la finalul acțiunii, au fost vizionate câteva înregistrări ale colindelor ucrainene interpretate, de-a lungul timpului, de corala Filialei Cluj a UUR.

Citiți în continuare…

Share This