Comunicat privind măsurile de limitare a circulaţiei persoanelor în România

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

24 mart., 2020

Comunicat privind măsurile de limitare a circulaţiei persoanelor în România

Dragi membri ai comunității ucrainene din România,

În contextul actual al pandemiei de coronavirus, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a emis Ordonanța militară nr. 2 din 21.03.2020, privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. Actul normativ conține o serie de măsuri suplimentare pentru restricționarea contactului social şi a circulaţiei persoanelor la nivel naţional. Sunt restricţii care schimbă drastic modul nostru de viaţă, dar care și-au demonstrat deja eficiența în lupta împotriva COVID-19.

Așadar:

  1. Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară, însă puteți apela în continuare la stomatolog pentru intervențiile de urgență.
  2. În mall-ui și marile centre comerciale vor funcționa în continuare doar magazinele alimentare, farmaciile și magazinele veterinare, precum și curațătoriile de haine.
  3. Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se poate efectua, însă doar cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane mai mare de 3 persoane, care nu aparțin aceleiaşi familii.
  4. 4. În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă să circulați în afara locuinței/gospodăriei doar dacă:
  5. a) Mergeți la serviciu, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de acasă;
  6. b) Mergeți la cumpărături pentru alimente și bunuri, care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  7. c) Mergeţi la medic pentru o problemă de sănătate, care nu poate fi amânată și nici rezolvată de la distanță;
  8. d) Vă deplasați din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  9. e) Ieșiți pentru deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
  10. În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute mai sus, însă cu obligația de avea asupra sa și de a prezenta, la cerere, personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator, atunci când deplasarea se face în interes professional, sau o declarație tip pe propria răspundere, completată în prealabil, care să cuprindă: nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
  11. 6. Se interzice, cu câteva excepții, intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor.
  12. Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază, iar cei carantinați, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care au fost plasați, fără aprobarea autorităților competente, vor fi carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. Va amintim că aceste măsuri nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală, iar încălcărea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepseşte cu amendă sau închisoare de până la 15 ani
  13. Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor, iar comitetele locale, județene sau municipale pentru situații de urgență sunt obligate să identifice modalități de sprijin pentru aceste persoane.
  14. Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, însă fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online. În același timp la acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), pot participa maximum 8 persoane.

 

Respectați cu strictețe regulile de igienă! Țineți cont de toate recomandările autorităților! Informați-vă din surse oficiale, de încredere și verificate!

Consiliul Uniunii Ucrainenilor din România

Citiți în continuare…

Share This