Deputatul N.M. Petrețchi despre onestitatea politică în împrejurările actuale

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a susținut o alocuțiune în cadrul sedinței în plen a Camerei Deputaților din 6 mai 2020,  în care s-a arătat neplăcut surprins şi revoltat de faptul că unele persoane, atât la nivel local, în zone locuite si de ucraineni, cât și la nivel central, în Parlamentul României, îşi atribuie merite pe care nu le au, dând dovadă de lipsă de tact, verticalitate sau moralitate.

 

”Multe bilanțuri se vor face după trecerea acestei perioade de mare încercare. Se vor calcula costuri și pagube, vom număra victime sau șomeri, probabil că nu vor lipsi sondajele.

Ceea ce mă tem este că va lipsi evaluarea eticii politice. Molima și rigorile sociale pe care le-a impus nu au descurajat nicicum – așa cum ar fi fost de așteptat într-o perioadă grea -subiectivismul, demagogia, furtul de merite, obstrucționarea reciprocă și celelalte metehne ale felului în care facem politică.

Dimpotrivă, în loc de solidaritate constatăm și mai multă schismă, în loc de bună-credință și mai multe vicleșuguri, în loc de responsabilitate față de electorat și mai multă poftă de a-l păcăli.

De parcă virusul ar afecta nu numai plămânii, ci și conștiința, remarc o escaladare a nerușinării și noi tertipuri în a minți și a manipula cetățenii. Dacă le vom trece cu vederea, vom încuraja tupeul și meschinăria.

Un prim exemplu: Uniunea Ucrainenilor din România a simțit chemarea să facă anumite acțiuni, pe măsura posibilităților, fie pentru dotarea unor spitale din zone locuite și de ucraineni, fie pentru acordarea de materiale sanitare, fie pentru înzestrarea școlilor cu mijloace electronice.

Nu ne împăunăm cu asemenea contribuții, credem că ele ar trebui să facă parte dintr-o amplă mișcare filantropică. Am fost însă indignați de inițiativa unora din județul cu cea mai mare concentrare de etnici ucraineni, de a încerca să preia și să contabilizeze aceste contribuții în palmaresul unor aleși locali ce n-au făcut nimic pentru susținerea acestora.

Nu aș aborda tema dacă ar fi vorba de un caz singular. Dar obsesia alegerilor strivește bunul simț la toate nivelurile, inclusiv în acest for suprem care este Parlamentul României.

Fac parte din grupul de deputați care au inițiat una dintre legile recent adoptate în sprijinirea sectorului sanitar. Imediat ce proiectul legislativ a fost avizat favorabil în comisii, am putut asista cum unii, fără a fi inițiatori, s-au împăunat cu meritul inițierii legii. Scandalosul comportament a fost admonestat de la această tribună de mai mulți colegi ai Grupului nostru parlamentar, însă de la cei aflați în cauză nu s-a auzit nicio scuză sau explicație.

În istorie, societățile ies din marile încercări mai înțelepte și mai purificate. Oare așa se va întâmpla și cu societatea noastră la sfârșitul actualei perioade?”

 

Citiți în continuare…

Share This