Întâlnire cu aleșii locali ai UUR, membri ai filialelor Caraș-Severin și Timiș

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Zilele trecute președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a avut două întâlniri extrem de fructuoase cu aleșii locali ai Uniunii Ucrainenilor din România, membri ai filialelor UUR-Caraș-Severin și UUR-Timiș. Discuțiile s-au axat pe subiecte de maximă importanță pentru comunitățile locale din cele două județe.

Cu această ocazie au fost analizate mai multe proiecte de hotărâri ale consiliilor locale, care urmează să fie propuse de către aleșii UUR, cât și modalități prin care Uniunea Ucrainenilor din România, prin aleșii săi la nivel local și central, poate susține lăcașurile de cult, unitățile de învățământ și administrația publică locală. Au fost discutate și o serie de proiecte concrete, care vor fi realizate de UUR în colaborare cu autorități locale, școli și lăcașuri de cult din cele două județe.

În cadrul discuțiilor, o atenție aparte a fost acordată educației în limba ucraineană în județele Caraș-Severin și Timiș și problemelor cu care se confruntă elevii și cadrele didactice în actualul context  pandemic. De asemenea, a fost abordată problema necunoașterii legislației de către unii directori de școli cu privire la înființarea claselor cu predare în limba maternă sau asigurarea necesarului de manuale școlare.

Nicolae Miroslav Petrețchi  i-a încurajat pe toți cei prezenți să-și concentreze eforturile asupra realizării proiectelor vitale pentru comunitățile pe care le reprezintă și i-a asigurat de întregul său sprijin pentru inițiativele ce contribuie la îmbunătățirea calității vieții și asigurării bunăstării cetățenilor.

Citiți în continuare…

Share This