DRI spune „#staiacasă” în limbile minorităților naționale din România

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Zilele acestea ne confruntăm cu o situație atipică, față de care învățăm să ne adaptăm și pe care încercăm împreună să o înțelegem. Ne confruntăm cu un ”inamic” fără chip și fără vreo formă palpabilă, virusul SARS-CoV-2.

Seria de mesaje online „#staiacasă” integrează îndemnul autorităților tradus în limbile minorităților naționale și reprezintă un apel către unitate în lupta noastră comună contra virusului SARS-CoV-2.

În acest sens, pe perioada instituirii stării de urgență, Departamentul pentru Relații Interetnice va transmite prin intermediul mijloacelor de comunicare, seria de mesaje bilingve online „#staiacasă”, mesaj tradus în limbile minorităților naționale.

„Diversitatea Reunește Identități”, iar respectarea îndemnului autorităților de a sta acasă, de către toți cetățenii, reprezintă o formă de compasiune pentru aproapele nostru, precum și asumarea unei responsabilități colective la nivelul societății.

Prin intermediul seriei de mesaje online „#staiacasă”, DRI își propune să sprijine dialogul intercultural și să adreseze un apel la unitate și responsabilitate, pentru că doar împreună suntem mai puternici, împreună vom reuși să trecem cu bine peste această perioadă!

 

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 357

,,Naș holos”, Nr. 357

În această ediție, puteți citi:  • Sărbătorirea centenarului Taras Șevcenko în Bucovina; • Prometeu al Pământului de...

Share This