Eveniment de evocare a personalităţilor ucrainene din jud. Suceava

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

7 oct., 2021

Uniunea Ucrainenilor din România – filiala Suceava a organizat duminică, 03 octombrie, un eveniment cultural deosebit, în cadrul căruia au fost evocate personalitățile ucrainene sucevene.

 Într-un frumos cadru autumnal, la Brodina, președinta organizației locale, doamna Elena Torac, a ales să omagieze personalitățile sucevene de minoritate ucraineană, care, din vremuri trecute și până în prezent, au făcut cinste spiritului ucrainean.

Domnul Ilie Sauciuc a rostit un cuvânt de prețuire pentru personalitățile care încă activează în județ: Ion Rebușapcă, Mihai Mihailiuc, Ion Chideșciuc, Eusebie Fraseniuc. La rândul său, părintele Mihai Cobziuc i-a pomenit pe cei trecuți la cele veșnice: Ștefan Tcaciuc, Vichentie Necolaiciuc, Corneliu Reguș, Gheorghe Lucan, Vasile Țapoveț, Ion Bodnariuc, Ioan Negriuc, Ion Cozmei, Traian Maleș, Nicolai Cramar, Gheorghe Cega, Gheorghe Mihai, Miroslava Șandru, Nicolae Hapenciuc, Dionisie Onesciuc, Olga Kobyleanska, Gheorghe Racocea, Vasile Clem, Ilie Cojocar, Silvestru Iaricevschi, Sidonia Nicorovici, Vasile Mangelovschi şi Teofil Rebușapcă

La eveniment au participat președintele UUR Suceava – Ilie Sauciuc, prim vicepreședinte UUR Suceava–Niculina Clapon, vicepreședinții UUR Suceava – Elena Torac, Brânduța Peslari, Nicolai Ciocan, alături de Nadia Boiciuc Lazăr și Mihai Cobziuc – membru al Comitetului UUR Suceava, membri și simpatizanți ai UUR din mai multe organizații locale UUR.

Grupul Hatna al organizației UUR Dărmănești și ansamblul Polonynka al organizației UUR Paltinu au cântat cântece în limba ucraineană și limba română, iar preotul Mihai Cobziuc a recitat poezii ale regretatului Ștefan Tcaciuc.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Ucrainenilor din România.

Citiți în continuare…

Share This