Festivalul ”Cântecului Tradițional Ucrainean”, organizat de UUR-Timiș

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Seria manifestărilor cultural-artistice din calendarul acțiunilor pentru anul 2023, organizate de către Filiala Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România, a avut în desfășurare Festivalul ”Cântecului Tradițional Ucrainean”. A treia ediție a avut loc în comuna Victor Vlad Delamarina, satul Petroasa Mare, în prima jumătate a lunii mai.

Evenimentul a fost onorat de oaspeți, ansambluri artistice, profesori, elevi și oficialități, care au fost primiți cu tradiționalul colac și sare de către două tinere ucrainence îmbrăcate în costume populare. La deschiderea festivalului au luat cuvântul  președintele UUR Timiș, Gheorghe Hleba, primarul comunei gazdă, Ioan Cardaș, viceprimarul Ioan Sima, președintele organizației lugojene, Ioan Covaci, directorul Școlii Gimnaziale Știuca,Nicolae Benzar, și inspectorul școlar de specialitate, Maria Szabo Condrei.

De asemenea, au fost prezenți Ana Bereghi, corespondent de presă, președintele Organizației de Femei, Mihaela Bumbuc, consilierii Sorin Șpilca și Mihai Arsa din Remetea Mică. Prezentarea momentelor artistice a fost realizată de profesorul de limbă ucraineană, Mariana Cubaș.Printre participanții care au strălucit pe scenă și au adus multă bucurie publicului s-au numărat grupurile artistice din localitățile Petroasa Mare, Lugoj, Știuca, Bethausen și Remetea Mică.

Cu această ocazie, fiecare ansamblu artistic a fost recompensat cu o diplomă de participare, iar câștigătorii Concursului național de recitare a poeziei în limba ucraineană de la Școala Gimnazială Petroasa Mare au primit diplome și premii în bani din partea Uniunii Ucrainenilor din România.

Citiți în continuare…

Share This