Fonduri pentru parohiile ucrainene și modernizarea drumului județean 187

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene
Religia reprezintă un element fundamental pentru promovarea și conservarea culturii, în special pentru cetățenii aparținând minorităților naționale. Pentru ucrainenii din România, parohiile reprezintă un centru de comuniune spirituală și socială. Multe dintre acestea, după lunga perioadă de pandemie se confruntă cu dificultăți financiare în a efectua diverse reparații, investiții etc, iar pentru un număr mare de parohii, fondurile alocate de Guvernul României, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, reprezintă singura variantă prin care acestea pot fi sprijinite.
 
În acest sens, la cererea reprezentanților minorității ucrainene din județele Maramureș, Suceava și Timiș, Nicolae Miroslav Petrețchi a  solicitat Secretarului de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, informații cu privire la stadiul îndeplinirii formalităților privind finanțarea lucrărilor pentru lăcașurile de cult, din localitățile cu etnici ucraineni, pentru care s-au depus documentațiile aferente.
 
                                                                                                              *** 

În luna martie a anului trecut, au început lucrările de modernizare a drumului județean 187 Leordina – Poienile de Sub Munte, care face legătura între localitatea Leordina și comunele populate de etnici ucraineni: Ruscova, Repedea și Poienile de Sub Munte și care anterior era aproape impracticabil. Acum, un an mai târziu, sunt porțiuni de drum în stare de degradare mai avansată decât înainte de inițierea lucrărilor de modernizare.

De exemplu, stratul de asfalt pe tronsonul de aproximativ 14 km care leagă localitățile Ruscova și Poienile de Sub Munte este extrem de deteriorat, în ciuda lucrărilor de modernizare care trebuiau finalizate în luna mai a anului în curs.

De aceea, reprezentantul ucrainenilor în parlament a încercat să afle de la ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, care au fost motivele întârzierii semnificative a finalizării lucrărilor de modernizare a unui drum vital pentru locuitorii Maramureșului istoric.

Citiți în continuare…

Share This