Formația ”Vesna” a reprezentat UUR la Festivalul „Alfabetul Conviețuirii”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

27 sept., 2021

Formația de dansuri ”Vesna”, a filialei Botoșani, a reprezentat Uniunea Ucrainenilor din România la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „Alfabetul Conviețuirii”, desfășurat în perioada 24 – 26 septembrie 2021, la Ploiești.

Grupul, coordonat de tânărul și talentatul dansator Gabriel Scalschi, masterand al Facultății de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, a oferit publicului prezent un spectacol de muzică și dansuri autentice ucrainene. De asemenea, formația ”Vesna” a participat la parada costumelor populare, participanții primind aprecieri de la miile de spectatori prezenți la eveniment.

În cadrul festivalului, pe Bulevardul Castanilor din Ploiești au fost amenajate standuri dedicate minorităților naționale, inclusiv celei ucrainene, unde vizitatorii au putut descoperi în detaliu  cultura și tradițiile comunităților etnice din România.

Festivalului „Alfabetul Conviețuirii” a fost organizat de Primăria municipiului Ploiești, în parteneriat cu Uniunea Elenă din România și Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești. Scopul acestui festival este încurajarea dialogului intercultural și a respectului reciproc între minoritățile naționale care conviețuiesc alături de populația majoritară din România.

În cele trei zile de spectacole, pe scena principală a festivalului din Ploiești au evoluat peste 800 de artiști din România și Grecia.

Citiți în continuare…

„Vilne slovo“ nr. 9-10, mai 2022

„Vilne slovo“ nr. 9-10, mai 2022

În această ediție, puteți citi: • Predicile – calea către Înviere • Din activitаtea președintelui UUR și a deputatului...

Share This