Sub impresia evenimentelor ce se derulează la granița de răsărit a Ucrainei, unde separatiștii pro-ruși duc un acerb război hibrid fratricid (până în prezent potrivit datelor oficiale, în teatrul de operațiuni de la frontiera de est a Ucrainei, au murit circa 15.000 de oameni, dintre care peste 2.500 civili; cu miile se numără cei dați dispăruți și mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele), precum și a ultimelor evenimente petrecute mai recent în Marea Neagră, lângă strâmtoarea Kerci, Filiala Iași , deși cu întârziere (din motive obiective) a ținut să comemoreze, cum o face de mai mulți ani încoace, jertfele Holodomorului din Ucraina anilor 1932- 1933. 

 

 

        La 12 octombrie a.c., membrii filialei Iași, împreună cu colaboratorii, reprezentanți ai unor instituții, organizații obștești și nonguvernamentale, printre care amintim Uniersitatea Alexandru Ioan Cuza, Colegiul național de arte ” Octav Băncilă ”, primăria din Cernăuți, ai minorităților naționale din Iași, oameni de cultură și de afaceri din Iași, studenți și profesori din Ucraina, au sărbătorit Ziua limbii ucrainene într-un cadru plăcut, unde a domnit o atmosfera festivă , iar zâmbetele prietenoase ne-au însoțit pe parcursul întregii acțiuni.  

        Acțiunea propriu-zisă a fost precedată de o expoziție de carte în limba ucraineană, creații ale unor scriitori români de naționalitate ucraineană și o expoziție de flyere dedicate limbii ucrainene, precum și o expoziție cu fotografiie reprezentând scriitori români de naționalitate ucraineană din Bucovina.

 

 

 

         14 decembrie a.c., deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi și președintele filialei Cluj a U.U.R. au fost invitații Mariei Cinar Jiga în cadrul emisiunii ,,Transilvania Policromă”. 

 

 

         17 decembrie a.c., deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a participat la vernisajul ,,Imaginile diversității” și lansarea volumului ,,The Parliamentary Group of the National Minorities, 1990-2016” evenimente organizate de Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale și Departamentul pentru Relații Interetnice. La vernisaj, din partea Uniunii au participat artiștii Ion Sirota și Gheorghe Munteanu.  

 

         11 decembrie a.c., deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a participat la cea de-a VII sesiune a Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.