26 august a.c. filiala Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat la Paltinu (jud.Suceava) Festivalul Interetnic ,,Conviețuiri”, la care au participat ansamblurile artistice din județele Suceava, Maramureș și din Ucraina. La acțiune au fost prezenți președintele UUR - deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, secretarul general UUR - Irina Liuba Horvat, Sauciuc Ilie- președintele filialei Suceava, președintele filialei MM a UUR- Miroslav Petretchi, vicepreședintele UUR- Hrihorciuc Victor, reprezentanții minoritaților naționale din jud. Suceava, Ana Maria Gavril - profesor USV, inspectorul școlar - Mihoc Lucia, directorii școlilor ucrainene din jud.Suceava, precum și președinții organizațiilor locale din județele Suceava si Maramureș. 

 

        În perioada 23-24 august a.c., ansamblurile artistice ,,Veselka” și ,,Cervona Kalena” au reprezentat Uniunea Ucraienilor din România la festivalul interetnic,, PROETNICA”, care s-a desfășurat la Sighișoara.  

 

      4 iulie a.c. Camera Deputaților a adoptat cu 269 de voturi ,,pentru”, proiectul inițiat și susținut de deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi privind instituirea zilei de 9 noiembrie ,,Ziua limbii Ucrainene”.

 

 

      22 august a.c., președintele U.U.R.- deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, împreună cu membrii Comitetului Maramureș a U.U.R., a efectuat o vizită de lucru în com. Poienile de sub Munte (jud. Maramureș), unde s-a întâlnit cu membrii biroului organizației locale, viceprimarul comunei (Chimșac Ștefan) și directorii școlilor din localitate ( Chifa Ștefan și Lucreția Semeniuc). Au fost analizate probleme cu care se confruntă administrația locală, învățământul din localitate precum și proiectele care vor fi desfășurate de U.U.R. în perioada următoare.

  

 

        25 iunie a.c., președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor însoțit de deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi - președintele Uniunii Ucrainenilor din România, consilierul M.E.N. - Elvira Codrea și Șendroiu Terezia - secretar U.U.R. s-a întâlnit cu Georgian Pop- secretarul Camerei Deputaților și Președinte al Delegației Parlamentului României pentru inițierea dialogului cu instituțiile din Ucraina în vederea asigurării protecției drepturilor cetățenilor aparținând comunității românești autohtone din Ucraina; Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul - Episcop vicar patriarhal, Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române; Biro Rozalia Ibolya - Președinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, Dan Neculăescu - secretar de statdin cadrul Ministerului Afacerilor Externe; Kovacs Irina - secretar de stat din cadrul Ministerului Educației Naționale. Au fost dezbătute subiecte precum consolidarea relațiilor dintre Ucraina și România, inclusiv cooperarea economică și comercială; învățământul în limba maternă din România și Ucraina; procesul de reforme în Ucraina; acordarea de asistență economică, umanitară și tehnică Ucrainei; comunitatea ucraineană din România.