DIN AGENDA DEPUTATULUI U.U.R. 

 

          Ultima lună a sesiunii de toamnă a Parlamentului a fost dominată de preocupările și dezbaterile pe trei teme: legislația penală, Legea pensiilor și Bugetul de stat. În mod firesc, acestea au fost și preocupările centrale ale deputatului U.U.R. fără a slăbi atenția pentru exercițiul drepturilor și libertăților de care se bucură și minoritatea ucraineană. Activitatea în sfera diplomației parlamentare a marcat și ea o nouă dimensiune.

 

O PROFESIUNE DE CREDINȚĂ 

 

           Se poate spune că a devenit un stil consacrat pertinența cu care deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI folosește ocaziile festive pentru a demonstra că retorica de sărbătoare nu trebuie să estompeze aspectele concrete, practice ale marilor principii. În acest stil s-a înscris și următoarea Declarație Politică expusă în Parlament cu ocazia zilei Minorităților Naționale 

           „Începând cu anul 2017, data de 18 decembrie este declarată prin lege drept Ziua Minorităților Naționale. Situarea acestei sărbători în intervalul sacru al idealurilor formulate în 1989 (16-22 decembrie) ne amintește și ne obligă să abordăm evenimentul nu numai ca un prilej de sărbătoare, ci și de reflecție. Să ne întrebăm deci: care e locul și rolul comunităților etnice în România contemporană? 

           Este recunoscută și pe plan internațional realitatea că regimul politic și Constituția României reprezintă model de bune practici în problematica minorităților naționale. Această apreciere e corelată cu exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale. Este corect. Dar este destul?  

           Comunitatea etnicilor ucraineni - a treia ca mărime din statul nostru - se bucură de cadrul legislativ, instituițional și material pentru a-și păstra și afirma identitatea culturală. La fel și celelalte comunități etnice recunoscute prin lege. Dar pentru noi, parlamentarii minorităților naționale, sunt suficiente aceste preocupări cultural-etnografice?

           Fără îndoială că nu. O asemenea abordare ar fi prea comodă, prea lipsită de angajament civic, prea puțin responsabilă față de înalta demnitate de parlamentar.  

           Cetățenii etniilor pe care le reprezentăm nu trăiesc în vitrine de muzeu, nici în rezervații culturale. Ei conviețuiesc zi de zi cu românii și, în unele locuri, cu alte minorități naționale, împart împreună bucuriile și nevoile, au aceleași preocupări comunitar-teritoriale. Dacă ne rezumăm numai la preocupările etno-culturale, înseamnă că ne strâmtăm nepermis orizontul civic și politic. 

           Noi nu trebuie să fim în Camera Deputaților o prezență placidă, strict decorativă, necesară numeric la întrunirea cvorumului și atât. Răspunderea față de alegătorii noștri începe cu o prezență cât mai frecventă în teritoriu, cunoașterea doleanțelor atât specifice cât și comune întregii populații, susținerea lor cu mijloace parlamentare, alături de reprezentanții celorlalte formațiuni politice. Este, putem spune, aspectul concret al unității în diversitate. 

           .Așa înțeleg eu mandatul de parlamentar al comunității ucrainenilor din România și țin să afirm public acest crez, cu prilejul îmbucurător al celebrării Zilei Minorităților Naționale.” 

 

ASPECTE UITATE ÎN REFORMAREA JUSTIȚIEI 

 

           Preocuparea excesivă și dezbaterile, adesea redundante, legate de modificările în legislația penală au creat riscul de a se pierde din atenție celelalte probleme ale justiției, de a nu se vedea pădurea din cauza copacilor. Cum traseul propunerilor legislative este destul de greoi și nesigur pentru proiectele de reglementări ce emană din voința politică a coaliției aflate la guvernare, dl.deputat PETREȚCHI apelează și la celelate modalități puse de Constituție în competența parlamentarilor. 

           Remarcăm în această ordine de idei următoarea întrebare adresată scris domnului ministru al Justiției, TUDOREL TOADER: „Ce răspunderi își asumă Ministerul Justiției pentru asigurarea exercițiului libertăților cetățenești”.  

           Redăm integral argumentarea întrebării puse: 

           ”Enunțul întrebării e generat de 2 remarci. Într-o perioadă nu prea îndepărtată, ministerul pe care îl conduceți avea titulatura Ministerul Justiției și al Libertăților Cetățenești. A doua constatare e aceea că în practica instanțelor și în politica legislativă asigurarea exercițiului real al unor drepturi constituționale este privită adesea ca o problemă declarativă.

           Nu sunt nici pe departe adeptul părerii că politicile se îndeplinesc pur și simplu prin crearea unor structuri sau, cu atât mai puțin, prin denunirea acestora. Am în vedere și atribuțiile limitate ale Ministerului Justiției în monitorizarea practicii judiciare. Dar constat că, atât în politica legislativă, cât și în practica instanțelor judecătorești, esența constituțională a legilor este de multe ori estompată de rutină și tehnicism. 

           Aspectul cel mai cunoscut constă în numărul crescând al reglementărilor propuse de guvern care sunt ulterior amendate de Curtea Constituțională. De ce nu sunt prevenite aceste rebuturi normative, de ce crește numărul lor? 

           Un cu totul alt aspect e reprezentat de activitatea completelor care judecă în domeniul foarte simplu al înregistrării persoanelor juridice. Succinta legislație în materie prevede o procedură practic necontencioasă, cu termene foarte scurte. Este evident că legiuitorul a avut în vedere că de respectivele formalități depinde funcționarea, bunăoară, a asociațiilor și fundațiilor. Asta înseamnă, pe lângă exercitarea dreptului de asociere, și neîmpiedicarea exercițiului real al tuturor celorlalte drepturi și libertăți fundamentale care constituie, după caz, înseși scopul constituirii asociațiilor și fundațiilor. 

           Dacă dispuneți efectuarea unui studiu pe această temă, veți constata că procedurile prevăzute de lege nu numai că nu se îndeplinesc urgent sau în câteva săptămâni - cum prevede legea - ci durează luni după luni și chiar, atenție : ani de zile. Vă putem da exemple de dosare aflate pe rol de 3 sau de peste 3 ani de zile ! Oare cum își desfășoară activitatea în acest răstimp asociațiile și fundațiile, cum își gospodăresc resursele, cum pot asigura, conform statutului fiecăreia, exercițiul concret al drepturilor și libertăților pentru care sunt constituite ? 

           Și în domeniul simplu al constituirii persoanelor juridice, dar și în alte domenii, se extinde practica exercitării cu rea credință a liberului acces la justiție. Constituie această problemă măcar tema unui studiu, iar dacă a fost efectuat, cum e valorificat? 

           Închei pe terenul inițiativei legislative. Aveți semnale sau constatări care să vă determine să inițiați modificări ale reglementărilor introduse prin O.G. nr.26/2000, care se dovedesc depășite? Considerați o asemenea inițiativă atât de importantă încât să formeze obiectul atenției Guvernului, primul inițiator în ordinea enunțată prin articolul 74 al Constituției ? ”

           Vom ține la curent cititorii cu răspunsul pe care domnul Ministru este dator să-l dea verbal și scris. 

 

LICEUL „TARAS SEVCENKO” - victimă a birocrației și delăsării 

 

           Activitatea singurului liceu pedagogic cu predare în limba ucraineană are două mari suferințe: managementul defectuos - față de care Consiliul U.U.R. a acționat printr-o scrisoare deschisă ale cărei urmări vor sta în atenția Radei - și starea infrastructurii. Analizând cu reprezentanții Consiliului Municipal Sighetu Marmației cauzele neefectuării lucrărilor de întreținere și reparații la acest liceu, dl.deputat NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI a constatat că bunele intenții ale autorităților locale s-au poticnit în delăsarea aparatului administrativ al Ministerului Educației Naționale. Deputatul U.U.R. s-a adresat scris doamnei ministru ECATERINA ANDRONESCU, semnalând situația răspicat, fără menajamente: 

           „ Cu toate că enunțul întrebării scrise e focalizat pe o situație concretă, sunt convins că, dispunând verificările cuvenite, veți descoperi disfuncționalități, lipsă de responsabilitate, manifestări de birocratism care par a se osifica în stilul de muncă al acestui minister la conducerea căruia s-au aflat, fără rezultate, atâția și atâția demnitari. 

           Vă voi da un exemplu antologic pentru starea de inerție, închistare, dezinteres, pe scurt iresponsabilitate a aparatului pe care îl conduceți. Este vorba de clădirea în care funcționează Liceul pedagogic „Taras Sevcenko” din Sighetu Marmației, județul Maramureș, cu predare în limba ucraineană, singurul cu acest profil din România. Clădirea se compune din 2 niveluri. Ambele sunt în proprietatea statului, respectiv în administrarea MEN prin intermediul I.S.J. Maramureș. Dar cum nimic nu poate fi simplu și firesc, fiecare etaj, deși au același proprietar, constituie obiectul unui titlu juridic separat. Aceasta pentru că în urmă cu foarte mulți ani, parterul găzduia clubul sportiv școlar. Clubul sportiv s-a răspândit între timp în spații din întregul municipiu, spațiul de la parter fiind ocupat de tot atâta vreme de liceul în limba ucraineană. Situația de fapt există, cum spuneam, încă din vremurile mandatelor Dvs. anterioare. 

           Clădirea are mare nevoie de reparații iar Consiliul municipal este decis să le facă. Documentația se împiedică de anacronismul situației juridice. S-au făcut multe și insistente demersuri ca M.E.N. să inițieze o hotărâre de Guvern care să regularizeze regimul juridic în funcție de situația faptică și de necesități. Funcționarii ministerului s-au întrecut în a cere acte peste acte, studii peste studii, referate peste referate, unele de-a dreptul ridicule. Când inventivitatea birocratică s-a epuizat, au băgat documentația exhaustivă în sertar și acolo a murit. Oficios, s-a mărturisit reprezentanților U.A.T. că, pur și simplu, nimeni nu vrea să se complice cu acest demers corect și de bun simț. Subliniez: fosta destinație de club sportiv a parterului a fost preluată de ani și ani de zile în alte locații, mult mai corespunzătoare.

           Neosteneala de a se aduce la zi, măcar după mulți ani, situația juridică a clădirii, împiedică primăria municipiului de a efectua lucrările de întreținere ce s-au dovedit mult mai stringente, adăugând acea clădire emblematică listei lungi de unități școlare necorespunzătoare procesului de învățământ.”

 

 LA ÎNCHIDEREA EDIȚIEI

 

         La închiderea ediției, domnul deputat PETREȚCHI participa la lucrările Comisiei mixte interguvernamentale România-Ucraina. 

 

Observator 

Din agenda deputatului U.U.R. 

 

            Vacanța parlamentară prevăzută de Constituție între sesiunile unei legislaturi a permis înmulțirea deplasărilor deputatului în teritoriu. O parte din semnalările făcute de alegători au generat întrebări adresate membrilor Guvernului, modalitate de acțiune parlamentară posibil a fi desfășurată și în afara ședințelor Camerei. 

            Pe de altă parte, deputatul U.U.R. a putut stărui asupra unor aspecte desprinse din activitatea de diplomație parlamentară.  

 

LEGILE SE SCHIMBĂ, METEHNELE RĂMÂN  

 

            La o nouă deplasare în județul Timiș, domnul deputat NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI a constatat două tendințe contradictorii legate de clasele cu predare în limba ucraineană de la Colegiul Național Iulia Hașdeu din Lugoj: pe de o parte numărul cererilor de înscriere și performanțele elevilor cresc, iar pe de altă parte factorii decidenți înclină spre transferarea claselor la o unitate de învățământ mai puțin prestigioasă. 

            Hotărât să determine înlăturarea unor asemenea tendințe și riscuri atât pentru anul școlar 2019-2020, cât și în perspectivă, deputatul s-a adresat doamnei ministru ECATERINA ANDRONESCU cu o prezentare atât a cazului concret, cât și a aspectelor de principiu: 

           „Cunoașteți, desigur, controversele create în societate față de intenția anunțată de elaborare a proiectului unei noi legi a educației naționale. Reticențele sunt explicabile: în timp. M.E.N. s-a dovedit mult prea dinamic în modificarea legislației și mult prea indiferent la aplicarea ei efectivă. 

           Vă ofer exemplul concret al respectării art.32 alin.(3) din Constituția României care consacră dreptul fundamental la învățământ în limba maternă al persoanelor aparținând minorităților naționale. 

           Pentru învățământul liceal, elevii aparținând minorității ucrainene au la dispoziție Liceul Taras Sevcenko din Sighetu Marmației, jud. Maramureș, Colegiul Tehnic Lațcu Vodă din Siret, jud.Suceava și câte o clasă pe nivel la Colegiul Național Iulia Hașdeu din Lugoj, jud.Timiș. Așadar, 3 unități situate în 3 puncte cardinale, la extremitatea geografică a țării, în funcție de densitatea populației de limbă ucraineană. Este suficient ca într-una dintre aceste unități de învățământ accesul să fie împiedicat pentru ca tineretul școlar din zona geografică respectivă să fie privat de posibilitatea exercitării efective a dreptului consfințit prin Constituția României. 

          Or aceasta se întâmplă în cazul Colegiului Național Iulia Hașdeu din Lugoj. Și se întâmplă în pofida faptului că solicitările etnicilor ucraineni au crescut depășind efectivele unei clase pe fiecare nivel, iar rezultatele la învățătură în clasele respective au devenit din ce în ce mai bune. 

           Intuim motivele personale ale unor membri ai consiliului de administrație al Colegiului care se pun în conflict de interese cu prevederea constituțională. Nu înțelegem însă atitudinea Inspectorului General Școlar pentru Județul Timiș, răspunzător de aplicarea în zonă a politicii statului în domeniul educației, care ne-a declarat ritos că nu va uza de prerogativele pe care le are pentru a determina reintrarea în legalitate și pentru a asigura satisfacerea cererilor deja depuse pentru anul școlar 2019-2020. 

           Problema este gravă și are 2 aspecte. Pe termen scurt - riscul ca clasa de limbă ucraineană să fie mutată arbitrar la un liceu care să descurajeze interesul elevilor performanți, lovind astfel direct în șansa lor de a învăța și în limba maternă. Pe termen lung, se lărgește anomalia de a se modifica mereu reglementările, fără ca ele să fie aplicate în viață cu seriozitate.

          Așteptăm un dublu răspuns: 

          1. Ce va întreprinde Ministerul pentru îndreptarea deciziei inoportune a C.A. al Colegiului Național Iulia Hașdeu din Lugoj și pentru înțelegerea de către conducerea I.S.J. Timiș a răspunderilor ce-i revin în aplicarea politicii statului? 

         2. Dacă proiectul viitoarei legi a educației naționale va întări prevederea art.45 alin.(1) a actualei legi cu măsuri care să garanteze exercitarea efectivă a dreptului constituțional și nu numai reproducerea formală a acestuia.” 

 

DE CE AU DISPĂRUT PANCARTELE BILINGVE? 

 

           Un alt demers prin modalitatea întrebărilor scrise din care cităm a fost făcut către doamna ministru CARMEN DANIELA DAN (Ministerul Afacerilor Interne): 

          ”Conform art.19 din Legea nr. 215/2001, ,,în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii materne”. 

           În jud. Maramureș, trăiesc peste 60% din etnicii ucraineni din România, o parte dintre localitățile în care aceștia conviețuiesc compact sunt traversate de DN18 Sighetu Marmației-Vișeu de Sus. 

           După reparațiile efectuate la partea carosabilă a DN 18 Sighetu Marmației, pancartele de la intrarea, respectiv ieșirea din localități (în care populația majoritară este de etnie ucraineană) au fost înlocuite, astfel încât acestea nu conțin denumirea localităților bilingv. 

          Cu toate că autoritățile locale au fost înștiințate, în repetate rânduri, de cele menționate mai sus, după aproape 7 ani, situația a rămas identică. 

          În concluzie, stimată Doamnă Ministru, vă rog să-mi comunicați: 

          1. Motivele pentru care, de aproape 7 ani, denumirea localităților cu populație majoritar ucraineană din jud. Maramureș, traversate de DN18, nu sunt înscrise bilingv, în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.215/2001?

         2. Dacă Ministerul pe care îl conduceți a avut cunoștință despre cele prezentate în această întrebare?”.

 

SIGURANȚA CETĂȚEANULUI INDIFERENT DE APARTENENȚA ETNICĂ 

 

           Aplecat asupra doleanțelor aflate în teritoriu din partea oricăror cetățeni, indiferent de naționalitate, deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI a luat cunoștință de îngrijorările populației privind posibila creștere a infracționalității din cauza aplicării așa-zisului recurs compensatoriu. Prin prisma acestor îngrijorări deputatul a analizat și anumite precizări ale Ministrului Justiției, domnul TUDOREL TOADER, căruia i-a solicitat să lămurească poziția oficială în delicata problemă. Cităm din întrebările scrise: 

          ”După cum știți, mandatul unui deputat al minorităților naționale își extrage reprezentativitatea din întregul teritoriu, ceea ce implică și obligația de a cunoaște și exprima doleanțele cetățenilor din toate județele care formează bazinul său electoral. Cu prilejul activității desfășurate în teren, am constatat o nemulțumire extinsă față de situația - presupusă ori reală - că aplicarea recursului compensatoriu a dus la creșterea infracționalității și în special a faptelor comise cu violență. 

          Față de aceste îngrijorări ale populației, am luat cunoștință de două tipuri de reacție din partea coaliției aflate la guvernare: una este orientarea responsabilității controversatei soluții în sarcina fostului guvern tehnocrat - deci o repudiere a soluției legiferate - și alta a Domniei Voastre de a infirme efectele negative - deci de a susține soluția legiferată. 

          Ați declarat că numai 742 dintre condamnații puși în libertate în aplicarea recursului compensatoriu, respectiv 5,02%, au revenit în locurile de executare a pedepselor. Asigurarea pare liniștitoare, însă alegătorii continuă să fie nedumeriți din 2 motive, care constituie în același timp și cele 2 întrebări pe care vi le adresez: 

          1. Care este, în perioada de referință, dinamica clasării dosarelor pentru nedescoperirea autorilor? 

         2. Cuprinde reperul statistic avut în vedere în declarația Domniei Voastre și cazurile aflate în curs de soluționare ?

         Cu aceste precizări, cetățenii vor avea posibilitatea să înțeleagă corect ce fel de efecte produce recursul compensatoriu iar noi, parlamentarii, săanalizăm dacă va trebui să inițiem îmbunătățiri legislative”. 

 

O MISIUNE ONORANTĂ 

 

          Remarcându-se în activități anterioare de diplomație parlamentară, conducerea Camerei Deputaților i-a încredințat deputatului NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI misiunea de a participa la Conferința parlamentară privind Organizația Mondială a Comerțului, desfășurată la Geneva. 

          Organizația Mondială a Comerțului (OMC) este organizația inter-guvernamentală ce reglementează comerțul la nivel mondial. A fost creată prin intrarea în vigoare la 1 ianuarie 1995 a Acordului privind constituirea OMC semnat la Marrakech, la 15 aprilie 1994, care înlocuia Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) în vigoare din 1948. 

          OMC servește drept forum pentru negocieri în vederea formulării de politici comerciale și reguli în domeniul comerțului internațional, ce sunt cuprinse în acordurile sub egida OMC. Aceste acorduri au scopul liberalizării comerțului cu bunuri și a prestărilor de servicii, reducerea barierelor în calea comerțului și sporirea accesului pe piețele mondiale. De asemena, sunt reglementate aspecte legate de comerț în domenii precum drepturi de proprietate intelectuală și industrială, achiziții publice, reguli sanitare și fitosanitare etc.

          Funcțiile esențiale ale OMC sunt soluționarea diferendelor comerciale între state, monitorizarea implementării acordurilor comerciale de către statele membre, creșterea nivelului de transparență prin notificările pe care statele se angajază să le transmită către OMC, precum și examinarea politicilor comerciale ale statelor membre prin intermediul mecanismului de examinare. 

 

Observator 

DIN AGENDA DEPUTATULUI U.U.R. 

 

        De regulă ne străduim ca în această rubrică să relatăm despre cele mai noi activități ale parlamentarului U.U.R. Nu vom face excepție nici în această ediție. Totuși, spațiul limitat, ca în orice publicație pe suport hârtie, ne-a constrâns uneori să „sacrificăm” o parte din informații. Unele dintre acestea prezintă totuși interes, fie pentru anumite comunități locale ale ucrainenilor, fie pentru o imagine cât mai corectă asupra funcționării instituțiilor. 

        Vom încerca, în coloanele de față să îmbinăm cât mai echilibrat ultimele noutăți ale agendei parlamentarului, cu vești din perioada anterioară care așteptau la rând la tipar.

 

 GLASUL ROȚILOR DE TREN

 

       Am relatat în numărul 355-356 despre demersurile deputatului nostru de a se relua circulația anumitor trenuri locale din Banat. Între timp, Dl.deputat a primit de la Dl.primar al comunei Mașloc, jud.Timiș, următoarea scrisoare: 

        „ Comuna Mașloc, reprezentată prin Dl. Ionel Lupu, având funcția de primar, vă aducem mulțumiri în numele meu și al cetățenilor din comuna Mașloc pe care îi reprezint. Ca urmare a demersurilor efectuate de către dvs., pentru reintroducerea în circulație a unor trenuri, odată cu noul mers al trenurilor care va intra în vigoare în luna decembrie a.c. se va relua circulația pe ruta Timișoara Nord- Remetea Mică. 

        Trenurile de pe ruta respectivă sunt folosite și de elevii din ciclul profesional și liceal, iar odată cu desființarea acestei rute, unii elevi ar fi în imposibilitatea de a-și continua studiile, dat fiind faptul că nu toate liceele au internat pentru cazarea elevilor. 

        Cu considerație. ” 

        Urmărim dacă Ministerul Transporturilor se va ține de cuvânt. 

 

ECHILIBRAREA BUGETELOR LOCALE 

 

        În numărul 363-364 al Curierului Ucrainean, am făcut publice fragmente din scrisoarea Dlui deputat NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI adresată Ministerului Finanțelor Publice prin care se semnalau disfuncții în echilibrarea bugetele locale pentru anul în curs.

       La întrebarea adresată de la Tribuna Parlamentului, Secretarul de Stat din M.F.P. Dl. ATTILA GYORGY a transmis un răspuns oficial din care reproducem esențialul: 

       „Datele aferente anului 2016 utilizate la stabilirea sumelor de echilibrare pentru anul 2018 vor fi înlocuite cu datele rezultate în urma încheierii exercițiului financiar al anului 2017, indisponibile la data întocmirii bugetului de stat pe anul 2018.  

       Nu se va mai avea în vedere întregul excedent al unităților administrativ-teritoriale înregistrat la data de 31 decembrie 2017, ci doar acea parte a excedentului care nu are destinație specială, exceptând sumele destinate implementării proiectelor care beneficiază de finanțare de fonduri externe nerambursabile și cu sumele primite din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului”. 

 

DESPRE DREPTURI ȘI DESPRE ORDINE DE DREPT 

 

       Cititorii s-au obișnuit deja că deputatul U.U.R., datorită cuprinderii naționale a bazinului său electoral, are de rezolvat problemele cele mai diverse. În vară, alegătorii i-au semnalat o anomalie. Unii tineri ucraineni aleg carierea de polițist cu dorința de a o exercita după absolvire în localitățile din care provin, dar această perspectivă nu se mai împlinește la repartizare. Intenția lor unește dreptul ucrainenilor cu pondere semnificativă în anumite localități cu cerințele ordinii de drept. Dl.deputat apreciază ca nefirească situația ca la repartizarea absolvenților școlilor de poliție să nu se țină seama și de criteriul zonei natale.  

        În consecință, Dl.deputat PETREȚCHI s-a adresat Doamnei Ministru al Afacerilor Interne CARMEN DANIELA DAN. 

        Printr-un răspuns detaliat, Doamna Ministru al Afacerilor Interne a prezentat situația deficitului de cadre, din pricina căruia nici repartizările nu pot fi făcute ținându-se seama de toate doleanțele, prioritate având „eliminarea dezechilibrelor înregistrate la nivelul unităților în privința resurselor umane”. Soluția este eliminarea dezechilibrelor, iar în acest sens Doamna Ministru expune Domnului deputat o serie de măsuri concrete, din care amintim:

        *„ Suplimentarea în anul școlar 2017-2018 a cifrelor de școlarizare alocate Ministerului Afacerilor Interne de la 1.434 la 8.190 pentru învățământul postliceal ; *... Aprobarea deblocării a 1823 de posturi ...; * Până la sfârșitul anului 2020 se urmărește să fie atinsă ținta stabilită pentru acoperirea deficitului preponderent ...”.

 

UN RĂSPUNS NESATISFĂCĂTOR 

 

        În Maramureșul istoric, dar și în alte zone pastorale, se ivesc litigii între unii utilizatori ai pășunilor ceea ce blochează încasarea subvențiilor pentru întreținerea pajiștelor respective. Totuși, lucrările de întreținere sunt efectuate - este o obligație - dar după soluționarea litigiilor de către instanțele judecătorești, funcționarii APIA nu mai purced la reexaminarea cererilor, ori o întârzie nepermis, în vreme ce fermierii continuă să se achite de îndatoririle lor. 

         Dl.deputat a adresat mai multe întrebări pe această temă Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dar răspunsul semnat de Dl.Ministru PETRE DAEA nu clarfică problema pusă. 

        Astfel, după expunerea unor generalități bine știute despre Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA), despre criteriile și procedurile de eligibilitate la acordarea subvențiilor, după reproducerea în extenso a unor norme legale, se ajunge în finalul răspunsului să se repete exact problema pusă:  

        „Dacă litigiul nu se rezolvă în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificărilor, suprafața de teren supradeclarată nu este eligibilă la plată în anul curent de cerere, cu excepția cazurilor în care litigiul este soluționat în instanța judecătorească”.

          Dar asta era chiar problema pusă, că nu se reexaminează eligibilitatea după și în funcție de soluția instanței. 

        Pentru a reveni cu exemple concrete, Dl.deputat NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI îi invită pe cei care s-au confruntat cu asemenea situații să comunice datele pe care le cunosc Cabinetului său parlamentar. 

 

 ÎNCREDERE ÎN LUCIDITATE

 

       De la Tribuna Camerei Deputaților, Domnul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI a expus o declarație politică pe care o putem aprecia ca fiind de mare actualitate. Conținutul ei îndeamnă la încredere, dar și la reflecție: 

        „ Domnule Președinte de ședință, 

         Stimați colegi,

       Se apropie marea sărbătoare națională a României. Cetățeni fideli patriei lor de adopție, etnicii ucraineni sunt cu inima și cu gândul alături de întreaga societate românească. Prețuim cu atât mai mult conviețuirea într-un stat consolidat, cu cât tensiunile geopolitice de strictă actualitate, accentuate chiar acum, în Anul Centenarului, impun și mai mult ca România să fie și să rămână un stat consolidat. 

        Noi, ucrainenii din această țară, vedem în conceptul de stat consolidat și consecvența cu care se asigură drepturi și libertăți minorităților etnice. Vreau să confirm, de la această tribună, adevărul că România se străduiește să fie „un exemplu de bune practici” în domeniul drepturilor și libertăților cetățenilor ei, indiferent de naționalitate. Așa este și așa este bine să rămână în continuare, indiferent de situația geopolitică sau de anumite trepidații în relațiile internaționale. 

         Eventualele încercări de atragere sau de împingere într-o competiție de rele practici ar avea efecte dintre cele mai nefericite. 

       Nu există cetățean onest, majoritar etnic sau minoritar etnic, care să dorească intrarea politicii naționale a României într-o cursă a relelor practici. Interesul comun este să întâmpinăm Sărbătoarea Națională a României confirmând, în Anul Centenarului, că suntem consecvenți în bunele practici democratice, că prin aceasta statul român devine tot mai puternic și respectat”. 

 

 LEGEA PENSIILOR

 

        La închiderea ediției, fusese distribuit în Camera Deputaților proiectul noii legi a pensiilor. În răstimpul scurt până la predarea rubricii, am aflat că deputatul U.U.R. a propus un amendament semnificativ pentru respectarea principiului echității, proclamat ca aflându-se la temelia viitoarei reglementări.

         Dl.PETREȚCHI ne-a declarat că este în continuare în așteptarea oricăror sugestii ale alegătorilor. 

 

 Observator