Sâmbătă, 24 iunie 2017, începând cu ora 1100, în sala D. Popovici din cadrul Facultății de Litere (Str. Horea, nr. 31) din Cluj-Napoca, va avea loc manifestarea 115 ani de la naşterea poetului şi prozatorului Iurii I. Ianovskyi, unul dintre cei mai importanți romantici ai literaturii ucrainene din prima jumătate a secolului al XX-lea. În cadrul evenimentului, vor fi susținute comunicări științifice despre viața și opera scriitorului ucrainean, vor fi recitate poezii și vor putea fi vizionate documentare despre viața și activitatea literară a acestuia.

 

        Luni 29 mai, seara, la Sala Media a Teatrului Naţional, arhiplină, s-a desfăşurat Gala de acordare a Premiilor U.S.R. pe anul 2016. Moderatorul ceremoniei a fost, ca de fiecare dată, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. 

        În cuvântul de deschidere, acesta a mulţumit Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, susţinătorul financiar al Premiilor, Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Relaţii Interetnice care a acordat cele două premii pentru literatură în limbile minorităţilor, firmei S.C. ADIR BRAND HOLDING S.R.L., co-producătorului TVR 3 şi partenerilor media: România literară, Viaţa Românească, Luceafărul de dimineaţă şi revista online literaturadeazi.ro. 

       Premiile pentru Literatura în limbile minorităţilor au fost înmânate de Markó Béla lui Gálfalvi György, Kacagásaink – titlul în limba română: Râsetele noastre (memorialistică), Editura Asociaţia Culturală Holnap, Oradea şi Editura Noran Libro, Budapesta, respectiv de Corneliu Irod pentru Mihai Hafia Traista, Mij kohaniam i smertiu – titlul în limba română: Între dragoste şi moarte (nuvele), Editura RCR Editorial, Bucureşti.

                                                                             

 

                                                                                                                                                           Mihai Traista

          Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Satu Mare a organizat duminică, 21 mai, la Tarna Mare ZIUA CĂMĂŞII UCRAINENE, la care au participat: ucraineni din judeţul Satu Mare, oficialităţi locale din Raionul Vynohradiv, Ucraina, oficilităţi locale şi judeţene din judeţul Satu Mare, oşeni, formaţii artistice şi alţi invitaţi. Cămaşa ucraineană este un simbol popular al poporului ucrainean, care îl diferenţiează de alte popoare. Ea înmagazinează şi sacrificiul poporului ucrainean, care a luptat de-a lungul secolelor pentru libertate şi autoderminare. 

          Deschiderea oficială a acestui mare eveniment din viaţa ucraienilor de pretutindendi, dar şi a oşenilor din Tarna Mare, a fost marcat de alocuţiunile rostite de: Irina Liuba Irina Horvat – preşedintele Filialei Satu Mare a UUR; deputatul Miroslav Nicolae Petreţchi – preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România; Nagy Szabolcs – administrator public al judeţului Satu Mare; Erdei Robert – consilier judeţean; Vitalii Liubka – preşedintele Raionului Vynohradiv din Ucraina şi Monica Sobius – primaul comunei Tarna Mare. În esenţă, prin intermediul alocuţiunilor, au fost scoase în evidenţă valorile acestei acţiuni prin intermediul căreia ucrainenii, împreună cu comunitatea din Tarna Mare, doresc să conştientizeze faptul că, purtând cămaşa tradiţională fiecare îşi afirmă identitatea lui locală şi implicit naţională. Prin intermediul cămăşii tradiţionale, fie ucraineană sau oşenească, fiecare îşi arată dragostea faţă de cultura proprie, echilibrul între suflet şi trup. Prin păstrarea portului popular, ucrainenii şi oşenii demonstrează că ei preţuiesc valorile naţionale şi promovează necontenit moştenirea culturală a strămoşilor. 

           Printre invitaţii prezenţi la acest important eveniment din istoria ucrainenilor sătmăreni şi a comunei Tarna Mare s-au numărat şi: Erdei Robert – consilier judeţean Satu Mare, Petreţchi Miroslav – preşedintele Filialei Maramureş a Uniunii Ucrainenilor din România, Haiduk Ivan – primarul comunei Hija, raionul Vynogradiv, regiunea Transcarpatia, Ucraina, Janna Mekytiuk – primarul comunei Veliatyno, raionul Hust, regiunea Transcarpatia şi Gal Svyatoslav – Directorul Casei de cultură din Oraşul Vynohradiv.>

           După deschiderea oficială, oaspeţii, invitaţii şi gazdele au asistat la un program artistic emoţionant dedicat zilei CĂMĂŞII UCRAINENE. Rând pe rând pe scenă au urcat artiştii: Grupului vocal ”Miculeanca” format din elevii ucraineni ai şcolii gimnaziale din Micula, coordonat de prof. Morar Loredana; Grupul ”Izvoraşul” compus din elevi ucraineni ai şcolii gimnaziale “Izvoarele Sucevei” coordonat de prof. preot – Valentin Ardelean; Grupul ”Florile Tarnei,coordonat de prof. Conioţi Mariana şi Cvartetul vocal al profesorilor Şcolii de artă pentru copii ”Bela Bartok” din Vynohradiv, Ucraina. 

           Momentele emoţionante ale acestei acţiuni ucrainene au fost şi cele legate de prezentarea filmelor documentare: ”De la fir la cămaşă” şi „Donbasul – trecut şi prezent”, prin intermediul cărora toţi cei prezenţi la această manifestare au avut posibilitatea să afle mai multe informaţii despre obiceiurile, portul şi modul de viaţă tradiţional al ucrainenilor. 

          Despre ideea şi scopul acestui eveniment, extrem de important din viaţa ucrainenilor sătmăreni, ne-a spus câteva cuvinte Liuba Irina Horvat – preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România – Filiala Satu Mare: “ O prezentare a cămăşii ucrainene (a costumului tradiţional), dar şi a celei româneşti din Tarna Mare, are ca scop păstrarea identităţii naţionale, dar şi cel de păstrare a valorilor ucrainene prin popularizarea acestora în rândul tinerilor şi a populaţiei în general. Prin intermediul acestei sărbători îl invităm pe fiecare ucrainean, şi nu numai, conştient, de a acţiona destul de simplu: să îmbrace la muncă, în sat, la biserică, la şcoală, cămaşa ucraineană şi s-o poarte cu mândrie. O astfel de acţiune are un context profund, pentru că este vorba de exprimarea noastră naţională, civică, culturală, educativă şi spirituală. Aşa cum ne arată experienţa, oamenii, cu ocazia ZILEI CĂMĂŞII UCRAINENE, care au îmbrăcat cămaşa tradiţională de sărbătoare sunt mai veseli, mai zâmbitori, deoarece cămaşa tradiţională, a străbunilor noştri, este încărcată de numerosase simboluri: ale forţei, bunăstării, frumuseţii şi cele de apărare împotriva spiritelor rele şi a farmecelor. În cămaşă sunt cusute însemnele magice, ea este transpunerea tradiţiilor, a anumitor evenimente, a diferenţelor sociale, de vârstă şi a patriotismulu ucrainean”. 

 

                                 sursa:Gazeta Nord-Vest

 

         Sămbătă 3 iunie 2017, Filiala Arad a Uniunii Ucrainenilor din România a sărbătorit 30 de ani de la stabilirea primilor ucraineni în localitatea Târnova din județul Arad. Cu acest prilej a avut loc și un spectacol de cântece și dansuri cu participarea ansamblurilor Kazaciok, Veselka, Polianiocika și a formației Trio Hrin. În afară de reprezentanții filialei arădene a Uniunii Ucrainenilor din România și consilieri locali, la eveniment a luat parte și președintele Uniunii, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi și unii membrii din Consiliul și Prezidiul Executiv. Deputatul Petrețchi, a oferit diplome de onoare primilor ucraineni stabiliți în localitatea Tîrnova. 

 

                                                             

 

 

                                                                                                                                                                                                             Mihai Traista 

        Luni 15 mai, în Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea s-a desfășurat deschiderea festivă a celei de-a VII-a ediții a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”. Evenimentul de înaltă ținută, a făcut din Râmnicu Vâlcea capitala culturală a țării.

         Peste 40 de profesori universitari, scriitori, editori, artiști plastici și muzicieni din țară și de peste hotare au fost prezenți la deschidere. După deschiderea evenimentului au fost decernat Trofeul „Cerurile Oltului” pentru literatură și artă plastică. Printre cei care au primit acest valoros trofeu se numără și doi scriitori ucraineni din România, este vorba de Corneliu Irod, pentru traducere (Vulpoiul Mykita de Ivan Franko) și de Mihai Hafia Traista, pentru dramaturgie (Teatru). Ambele volume au fost finanțate de Uniunea Ucrainenilor din România.