Întâlniri de lucru ale membrilor UUR cu autoritățile locale din județul Iași

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Vineri, 16 aprilie 2021, Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miroslav Petrețchi, deputat în Parlamentul României, precum și președintele Filialei UUR-Iași, Victor Hrihorciuc și vicepreședintele filialei, Daniel Seredenciuc, au participat la întrevederile, pe care Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România, Paun Rohovei, însoțit de Secretarul II al Ambasadei, Oleksandr Zlatin, le-a avut, în timpul vizitei de lucru în județul Iași, cu Prefectul Județului Iași, Marian Grigoraș, cu Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, cu Secretarul General al Consiliului Județean, Lăcrămioara Vernică-Dăscălescu și cu Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica.

În cadrul discuțiilor cu reprezentanții autorităților regionale și municipale, au fost abordate aspecte privind cooperarea județului și municipiului Iași cu regiunile și orașele din Ucraina, fiind remarcată necesitatea intensificării cooperării economice și cu alte regiuni, în afara celor din zona de frontieră, ale celor două țări.

De asemenea, au fost discutate diverse aspecte legate de comunitatea ucrainenilor din județul Iași și derularea unor proiecte comune cu participarea Uniunii Ucrainenilor din România, autorităților regionale și municipale Iași și Ambasadei Ucrainei în România, printre care, instalarea în orașul Iași a unui bust al poetului ucrainean Taras Șevcenko, amplasarea unei plăci comemorative dedicate lui Pylyp Orlyk, hatmanul Ucrainei, desfășurarea Zilei filmului ucrainean.

Președintele UUR a evidențiat relațiile bune între Uniunea Ucrainenilor din România și organele administrației de stat și locale, diverse instituții și organizații din județul Iași, cu care au fost încheiate acorduri de colaborare, precum și cu Ambasada Ucrainei în România.

Nicolae Miroslav Petrețchi a subliniat faptul că Uniunea Ucrainenilor din România își reafirmă totala disponibilitate de a colabora și în viitor cu organele locale ale administrației de stat, precum și cu structurile subordonate acestora în baza unor acorduri de colaborare ce se vor putea încheia în perioada următoare.

Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România, Paun Rohovei, a prezentat și situația actuală a pandemiei de COVID-19 în Ucraina, deteriorarea situației de securitate din regiune în urma acțiunilor amenințătoare ale Rusiei în estul Ucrainei și în apropierea granițelor Ucrainei.

Partea română a reafirmat sprijinul privind suveranitatea şi integritatea teritorială, precum și aspirațiile Ucrainei de integrare europeană și euroatlantică și interesul pentru intensificarea cooperării cu Ucraina.

Citiți în continuare…

Share This