Manifestări dedicate aniversării nașterii poetului Taras Șevcenko la Lugoj

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

Sâmbătă, 7 martie 2020, la Lugoj, filiala Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) a organizat o serie de manifestări, dedicate aniversării a 206 ani de la nașterea marelui poet național ucrainean Taras Șevcenko.

Manifestațiile au debutat cu o slujbă de pomenire la Biserica Ortodoxă Ucraineană din Lugoj, după care au fost depuse coroane de flori la bustul lui Taras Șevcenko, sculptat de artistul ucrainean Volodymyr Rymar, amplasat lângă biserică.

La manifestări au participat președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, primarul municipiului Lugoj, prof. ing. Francisc Boldea, secretarul general UUR, Irina Liuba Horvat, prim-vicepreședintele UUR, Vasile Pasenciuc, președintele UUR Maramureș, Miroslav Petrețchi, trezorierul UUR, Vasile Buciuta, președintele UUR Ruscova, Mariciuc Pintea, membrii Consiliului UUR, Ivan Recalo și Ana Sambor, președintele UUR Timiș, Gheorghe Hleba, președintele UUR Caraș-Severin, Ivan Liber, președintele UUR Lugoj, Ioan Covaci, președinții organizațiilor locale UUR-Timiș, profesorii care predau limba ucraineană în școlile și grădinițele din Timiș, protopopul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, preotul Ilie Albiciuc, preotul Cristian Ardelean, preotul Viorel Brotnei și preotul Virgil Brotnei.

În alocuțiunile lor, participanții au vorbit despre contribuția lui Taras Șevcenko la formarea literaturii ucrainene, artei și culturii, precum și a națiunii ucrainene. Profesoara Ana Berehii a recitat o poezie dedicată lui Taras Șevcenko, iar corul ”Șovcova trava” din Lugoj, dirijor Savana Albiciuc, a interpretat cântece pe versurile marelui poet ucrainean.

Sărbătoarea dedicată lui Taras Șevcenko a continuat la sala Teatrului Național “Traian Grozăvescu”. Copiii de la Grădinița Lugoj, elevii școlilor din Știuca, Petroasa Mare și Darova au recitat poezii şi au interpretat cântece pe versurile poetului, iar elevii Liceului “Iulia Hașdeu” din Lugoj au interpretat sceneta ”Kateryna” și au prezentat, în limba română și ucraineană, un material despre viața și opera lui Taras Șevcenko. Grupurile vocale din Lugoj, Criciova și Corul mixt UUR Caraș-Severin au interpretat melodii pe versurile marelui poetului.

Cu această ocazie, au fost aniversați și 30 de ani de la înființarea Uniunii Ucrainenilor din România în Banat. Președintele filialei UUR Caraș-Severin, profesorul Ioan Liber și protopopul Ilie Albiciuc au prezentat date importante în acest sens. De asemenea, au fost înmânate plachete și diplome jubiliare din partea UUR membrilor fondatori și președinților organizațiilor locale ale filialei UUR-Timiș.

Citiți în continuare…

Share This