Masă rotundă „Hatmanul Ivan Mazepa – între mit și realitate istorică”

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

Comitetul Filialei Galați a Uniunii Ucrainenilor din România, a organizat marți, 12 iulie,
masa rotundă „Hatmanul Ivan Mazepa- între mit și realitate istorică”, dedicată a 350 de ani de la
alegerea lui Ivan Mazepa ca Hatman al Ucrainei. Mare conducător al oştilor cazace în secolul al
XVII-lea, Ivan Mazepa este considerat simbolul independenței Ucrainei. A murit la Varniţa, în
Basarabia, şi ultima sa înhumare a fost în biserica Sfântul Gheorghe din Galați, lăcaș de cult
distrus de comuniști. Două cartiere centale din Galați îi poartă numele.

Evenimentul a debutat cu depunerea de flori la bustul hatmanului Ivan Mazepa, care se
află în Parcul Libertății din orașul Galați.

După depunerea de flori, în sala festivă a Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” a avut loc masa
rotundă „Hatmanul Ivan Mazepa- între mit și realitate istorică”.

Evenimentul a fost deschis de președinta Filialei Galați, doamna profesoară Leon Ileana, care a
prezentat salutul președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolaie Miroslav
Petrețchi și a prezentat invitații, printre care s-a aflat și viceprimarul orașului Cristian-Sorin
Enache, care i-a asigurat pe membrii filialei Galați că primăria orașului va fi mereu alături de ei.

Despre viața și faptele Hatmanului Ivan Mazepa, despre miturile și legendele create în jurul lui,
dar și despre relațiile pe care le-a avut cu Moldova și Valahia, mai ales cu domnitorul Dimitrie
Cantemir, au vorbit directorul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”, Cristian-Dragoș Căldăraru,
directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Cătălin Negoiță, scriitorul Mihai Hafia
Traista și sculptorul Gheorghe Munteanu.

Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea primului film despre Ivan Mazepa (1909) și un program
artistic susținut de Diana Dogaru (pian), Anișoara Negură (oboi) și Ansamblul „Egreta” al
Filialei Tulcea a Uniunii Ucrainenilor din România.

Citiți în continuare…

Share This