Mesajul de Сrăciun și Anul Nou al președintelui UUR pentru ucrainenii din România

UUR

25 Dec, 2020

Dragi ucraineni,

Această perioadă a anului are o încărcătură spirituală deosebită, este un moment de bilanț și, totodată, o bună ocazie de a reflecta atât asupra realizărilor noastre, cât și asupra proiectelor viitoare. Nu în ultimul rând, reprezintă un prilej de a vă mulțumi tuturor pentru eforturile depuse pe parcursul anului care se încheie.

Anul 2020 a fost unul al încercărilor, dar și al realizărilor în diverse domenii, inclusiv în plan electoral, la alegerile locale și cele parlamentare. Viitorul ne va pune, probabil, în fața unor noi provocări, dar sunt convins că împreună, uniți, vom realiza și mai mult în domeniile cultural, educațional, editorial, administrativ și politic.

Vom continua acțiunile de păstrare și promovare a tradițiilor, culturii și limbii ucrainene, vom susține interesele comunității noastre, și nu numai, fiind cunoscut faptul că Uniunea Ucrainenilor din România a fost și va fi mereu o punte spirituală între comunitatea ucraineană și populația majoritară.

Vă doresc ca sărbătorile de iarnă să reprezinte un bun prilej de a păstra și continua tradițiile și obiceiurile noastre frumoase, pe care le-am moștenit de la strămoșii noștri și pe care suntem datori să le transmitem generațiilor viitoare.

Fie ca sărbătorile de iarnă să vă umple sufletul de încredere, speranță, iubire, iar anul 2021 să vă aducă multă sănătate, bucurii, bunăstare și îndeplinirea tuturor visurilor!

Crăciun fericit şi un An Nou cu împliniri!

 

Cu deosebită considerație,

Nicolae Miroslav Petrețchi,

președintele Uniunii Ucrainenilor din România,

deputat în Parlamentul României

Citiți în continuare…

Vilne slovo nr. 3-4, februarie 2021

Vilne slovo nr. 3-4, februarie 2021

În această ediție, puteți citi: – Oleksandr Oles: "Răsună și cântă limba noastră"; – Rolul educației în dezvoltarea...

Share This