Participare la Forumul Internațional “Regiunea Ivano-Frankivsk – partener de încredere”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Vineri, 20 septembrie, președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a participat la cea de-a doua ediție a Forumului Internațional “Regiunea Ivano-Frankivsk – partener de încredere”, organizat de Administrația militară regională Ivano-Frankivsk.  În alocuțiunea rostită cu această ocazie, el a salutat relația excelentă de colaborare cu autoritățile locale ale regiunii Ivano-Frankivsk, în special cu Administrația Militară a regiunii Ivano-Frankivsk.

Redăm, mai jos, principalele declarații din discursul ținut de Nicolae-Miroslav Petrețchi la Forumului Internațional “Regiunea Ivano-Frankivsk – partener de încredere”

”Particip, deja, la a doua ediție a Forumului Internațional organizat la Ivano-Frankivsk, iar prezența Uniunii Ucrainenilor din România, este mult mai numeroasă, mult mai ambițioasă, mult mai productivă. Am venit la Ivano-Frankivsk cu o echipă numeroasă, din 5 județe ale României – reprezentanți ai UUR în administrația publică locală, primari, consilieri, experți în scrierea și implementarea de proiecte cu fonduri europene, oameni de afaceri etc.

Am exprimat întreaga disponibilitate de a fi de folos partenerilor din Ucraina, putem folosi în acest sens nenumărate instrumente de finanțare – fondurile europene, euroregiunile, fondurile și inițiativele naționale etc.

Uniunea Ucrainenilor din România are experți bine pregătiți în domeniul scrierii de proiecte cu fonduri europene. Putem, de asemenea, să sprijinim pregătirea, calificarea și perfecționarea, în România, a experților ucraineni.

Putem fi de folos cu experiența profesională performantă a reprezentanților noștri în administrațiile publice locale, organizăm frecvent sesiuni și reuniuni de consolidare a capacității acestora de a performa în viața administrativă a comunităților noastre.

Am spus, totodată, că avem, în comunitatea ucraineană din România, modele de business de înaltă calitate, oameni de afaceri bine situați în mediile competitive de afaceri din România, iar unul dintre obiectivele prezenței noastre la Ivano-Frankivsk este acela de a îmbunătăți schimbul de experiență dintre oameni de afaceri din această regiune și oameni de afaceri din România.

Având în vedere relațiile excelente pe care Uniunea Ucrainenilor din România le are cu administrația publică locală, putem prezenta și promova, în România, potențialul economic al regiunii Ivano-Frankivsk, cum, sunt convins, și autoritățile locale din Ivano-Frankivsk pot prezenta și promova potențialul economic al județelor din România.

Am mai declarat că vom folosi intens oportunitatea de a fi prezenți la Ivano-Frankivsk pentru a stabili și dezvolta relațiile actuale foarte bune între administrațiile noastre locale, între comunitățile de afaceri din Ivano-Frankivsk și județele limitrofe din România, între membrii comunității ucrainene din România și partenerii săi din Ivano-Frankivsk.

În acest sens, o prioritate absolută o vor reprezenta oportunitățile oferite de Programul Operațional România – Ucraina 2021-2027 / Interreg NEXT România-Ucraina. Numeroase idei excelente de proiecte au rezultat din discuțiile eficiente care au avut loc la reuniunea organizată de UUR în județul Constanța, luna trecută, pe tema cooperării în domeniul transfrontalier.

Vom crea, în perioada următoare, numeroase oportunități similare, pentru a stimula și mai mult capacitatea noastră de a construi proiecte de calitate și de interes reciproc. Construim proiecte de calitate consolidându-ne dialogul, cooperarea, încrederea reciprocă.

Mi-am exprimat convingerea că sprijinul uriaș multivectorial acordat de România Ucrainei în această perioadă de război, începând din februarie 2022, în domeniile tehnico-militar, politic, economic, energetic, social, umanitar etc., a generat premise pentru o relansare accelerată a relațiilor dintre România și Ucraina, dintre poporul român și poporul ucrainean.

Avem o fereastră de oportunitate, iar regiunea Ivano-Frankivsk poate fi un pilon al acestei ambițioase relații bilaterale de nivel strategic. UUR pune umărul la crearea şi consolidarea acestei relații strategice și va fi mereu alături de partenerii săi.

Trebuie subliniat faptul că delegația română a fost formată din peste 40 de persoane: reprezentanți ai autorităților publice locale din județele și localitățile unde locuiesc ucraineni, inclusiv prefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil, primari, consilieri locali, experți, oameni de afaceri și reprezentanți ai conducerii filialelor și organizațiilor UUR. Tuturor le mulțumesc pentru implicare și prezență și sunt convins că împreună vom reuși să fructificăm toate oportunitățile colaborării transfrontaliere.”

.”

Citiți în continuare…

Share This