Soluții pentru problemele cu care se confruntă Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Joi, 21 ianuarie, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a avut o întâlnire de lucru cu directorul Liceului Pedagogic „Taras Sevcenko” din Sighetu Marmației, prof. Vasile Cureleac.

Cu această ocazie am discutat mai multe aspecte organizatorice şi probleme cu care se confruntă singurul liceu din România cu predare în limba ucraineană. O atenție deosebită a fost acordată ofertei educaționale a unității de învățământ pentru a-i spori atractivitatea: specializări diverse, burse de merit și de performanță, alte stimulente, organizarea de activităţi didactice şi extracuriculare, excursii în țară și străinătate etc.

Nicolae Miroslav Petrețchi a subliniat că atat, el cât și Uniunea Ucrainenilor din România, vor susține în continuare excelenţa în educaţie, oferind burse elevilor care studiază în limba ucraineană. Reprezentantul ucrainenilor în Parlamentul României a anunțat, în același timp, că va oferi în continuare, suplimentar, 5 burse de studii speciale din venituri proprii.

De asemenea, au fost analizate mai multe proiecte comune, menite să susțină învățământul în limba ucraineană, ce urmează a fi implementate de Liceul ”Taras Șevcenko în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România și diferite unităţi ale cultelor religioase, într-o primă etapă cu Biserica Ortodoxă Ucraineană din Sighetu Marmației.

În cadrul discuțiilor a fost subliniată nevoia acută de un microbuz școlar în vederea asigurării transportului elevilor din comunităţile rurale îndepărtate de unitatea de învățământ. Au fost discutate și modalități prin care unii elevi ai liceului pot primi cazare şi masă gratuită în internatele şi cantinele şcolare.

Această întâlnire se înscrie în campania, inițiată de Nicolae Miroslav Petreţchi în mandatul precedent, sub genericul „Cunoaşte! Susţine! Rezolvă!”, care presupune documentare la faţa locului în toate judeţele cu populaţie ucraineană, discuţii cu factorii responsabili judeţeni şi locali, inventarierea principalelor probleme ce pot avea susţinere prin mijloace parlamentare şi monitorizarea acestora până la rezolvarea definitivă.

Citiți în continuare…

Share This