Sărbătorile de iarnă pe stil vechi la ucrainenii din Satu Mare

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Filiala Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat miercuri, 13 ianuarie, Ajunul Anului Nou pe stil vechi, în regim online. Evenimentul intitulat „Sărbătorile de iarnă pe stil vechi la ucrainenii din Satu Mare” a reunit etnici ucraineni din orașul Satu Mare, din localitățile Micula, Tarna Mare, Păulian, Satu Mic, Terebeşti și Rătești.

Fiecare comunitate a prezentat obiceiurile ucrainene de Crăciun și Anul Nou, pe care le-a moștenit din moși-strămoși. Astfel, ucrainenii din Micula au pregătit masa tradițională din Ajunul Crăciunului cu cele 12 feluri de mâncare de post, care simbolizează cei 12 apostoli și, totodată, cele 12 luni ale anului. Conform tradiției, ei au legat picioarele mesei cu un lanţ de metal închis cu un lacăt, pentru a proteja casa de duhurile rele și animalele din gospodărie şi pentru ca familia să rămână unită tot anul. Sub faţa de masă gospodinele au pus în cele 4 colțuri ale mesei bucăţi de usturoi pentru a proteja familia, dar şi bănuţi pentru belșug.

Ucrainenii din Terebeşti, Păulian, Tarna Mare, Satu Mic, Rătești și Micula au pregătit și alte mâncăruri tradiționale, care mai de care mai gustoase, pentru masa de Anul Nou. În cadrul evenimentului online au răsunat colinde și urături interpretate de grupul vocal de copii „Miculeanca” şi de ucrainenii din județul Satu Mare, care au transmis bucuria şi emoţia sărbătorilor de iarnă.

Acest eveniment a demonstrat că, oriunde s-ar afla, ucrainenii păstrează tradiţiile strămoșești cu sfințenie. Fiecare element al culturii ucrainene reprezintă o moștenire, care trebuie transmisă și generațiilor viitoare. Respectând tradițiile și obiceiurile, etnicii ucraineni își păstrează identitatea și îmbogățesc cultura României, a spus președintele filialei Satu Mare a UUR, Irina Liuba Horvat.

Citiți în continuare…

Share This