Ședința Consiliului (Rada) Uniunii Ucrainenilor din România la Tulcea

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Joi, 25 martie, la Tulcea, a avut loc ședința Consiliului (Rada) Uniunii Ucrainenilor din România.

Membrii Consiliului UUR au analizat, printre altele, situația financiar-contabilă, devizele și referatele de necesitate ale filialelor și comisiilor UUR, precum și alte probleme organizatorice.

În cadrul ședinței, membrii Consiliului UUR au avut o întrevedere cu Octavian Motoc, președintele Asociației pentru Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării, care a prezentat stadiul actual al derulării proiectului “Valorificarea identității culturale și a istoriei comune pentru dezvoltarea turismului în zona de graniță a Dunării de Jos”, implementat de Asociația pentru Dezvoltarea Durabilă a Deltei Dunării, în parteneriat cu Organizația de tineret „Noua Generație Europeană” din Ismail Ucraina și comuna Chilia Veche, județul Tulcea.

Conducerea UUR și-a exprimat sprijinul în realizarea acestui proiect, al cărui obiectiv general este reconstituirea patrimoniului cultural și a identității comune a românilor și ucrainenilor din zona de graniță a Dunării de Jos în vederea dezvoltării turismului. De asemenea, proiectul va contribui la îmbunătățirea relațiilor dintre comunitatea ucrainenilor din România și a comunității românilor din Ucraina.

După ședință, membrii Consiliului UUR au avut o întâlnire cu reprezentanții comitetului filialei Tulcea a UUR, organizației UUR Tulcea și organizației UUR Chilia Veche. Au fost dezbătute problemele cu care se confruntă comunitățile ucrainene și modalitățile de soluționare ale acestora. Totodată, au fost dezbătute proiectele pe care le va derula filiala UUR Tulcea, în parteneriat cu celelalte filiale ale UUR.

Citiți în continuare…

Share This