Ședința Consiliului (Rada) Uniunii Ucrainenilor din România

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene
Marți, 23 iunie 2020, a avut loc şedinţa Consiliului (Rada) UUR.
În cadrul ședinței au fost analizate, printre altele, investițiile propuse de către filialele UUR, demersurile întreprinse de către Uniunea Ucrainenilor din România pentru sprijinirea administrațiilor publice locale, instituțiilor de învățământ și spitalelor județene în vederea diminuării răspândirii COVID-19 și diverse probleme organizatorice. De asemenea, a fost prezentată activitatea deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi pentru perioada mai-iunie.
Au fost adoptate mai multe hotărâri, printre care, continuarea campaniei de strângere de fonduri și de diverse bunuri pentru persoanele cu situație financiară dificilă și pentru școlile, în care se studiază limba ucraineană. S-au aprobat solicitările venite din partea filialelor UUR pentru realizarea de investiții care vin în sprijinul etnicilor ucraineni și pentru acordarea de ajutor persoanelor afectate de inundații.
De asemenea, s-a aprobat «Acordul de colaborare dintre Uniunea Ucrainenilor din România și Ambasada Ucrainei în România privind acordarea de sprijin financiar, în scopul dotării instituțiilor de învățământ în care se studiază limba ucraineană și a centrelor culturale din județele Tulcea, Suceava, Timiș, Caraș-Severin, Arad, Maramureș, Satu Mare cu materiale didactice, foto, audio și video, (…) dispozitive electronice.», în valoare de 5.000 de dolari.

Citiți în continuare…

Share This