Simpozion ”Credințe și tradiții pascale. Forme ale renașterii” la Brodina

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene
Vineri, 23 aprilie, la Școala Gimnazială Brodina, județul Suceava, s-a desfășurat Simpozionul ”Credințe și tradiții pascale. Forme ale renașterii”. Evenimentul, al cărui scop a fost promovarea obiceiurilor și tradițiilor pascale, s-a derulat în această perioadă și datorită faptului că Brodina este unul dintre cele mai vechi și cunoscute centre bucovinene de încondeiere a ouălor.

Astfel, școala a fost gazda unor invitați importanți, precum lect. univ. dr. Călin Bârleanu, scriitorul Casian Balabasciuc, insp. Ilie Sauciuc, prof. Andrei Patraucean, care au prezentat lucrări științifice despre specificul Sărbătorilor Pascale, precum și despre mituri și arhetipuri în tradițiile spirituale, care au rezistat până în zilele noastre.

Participanții la simpozion s-au bucurat și de câteva momente artistice oferite de prof. Ilaria Pușcă și Ansamblul „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței, interpreta de muzică populară Adriana Hasna, Grupul vocal „Huțulii din Brodina” al Școlii Gimnaziale Brodina, coordonat de prof. Viorica Velecico, precum și de Grupul instrumental „Mugurii Bucovineni” al Școlii Gimnaziale Brodina, coordonat de prof. Florin Dascăl.

Simpozionul ”Credințe și tradiții pascale. Forme ale renașterii” a fost organizat de Școala Gimnazială Brodina în parteneriat cu Primăria comunei Brodina, Filiala UUR Suceava și Organizația UUR Brodina.

Citiți în continuare…

Share This