TVR 2 și UUR organizează lecții de limba română pentru refugiați

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România, din 6 mai, în fiecare vineri, spațiul alocat emisiunii “Teleșcoala” va fi dedicat lecțiilor de limba română pentru refugiații ucraineni. Lecțiile vor fi prezentate de două profesoare vorbitoare de limba ucraineană.

Lecţiile vor fi difuzate pe postul TVR 2, limba română fiind tratată ca limbă străină pentru ucrainenii aflați pe teritoriul țării. Instituția arată că a luat această decizie în condițiile în care, de la declanșarea războiului, peste 30.000 de copii ucraineni au intrat și au rămas în România.

Intitulat “Limba română pentru ucraineni”, cursul este nivel A1 (elementar), iar profesorii, Larisa Petreţchi şi Loredana Luşcan se vor adresa în paralel, atât în limba română, cât şi în ucraineană. Cuvintele simple și expresiile uzuale vor fi baza primelor lecții, apoi, treptat, vor fi introduse și noțiuni elementare de gramatică. Vor fi difuzate două lecții pe săptămână, vinerea, de la ora 9:00 şi 9:30, cu reluare de la ora 15:00 și 15,30.

Una dintre profesoarele care vor prezenta aceste lecții, Loredana Lușcan, a declarat: “Am văzut în zona noastră copii ucraineni care se integrează greu, necunoscând limba română. Aşa că, am decis să le dăm o mână de ajutor, ca să înveţe pentru început limba română primul nivel. Lucrez într-o şcoală în care copiii studiază limba ucraineană ca limbă maternă şi avem şi clase cu predare bilingvă. Sunt două: una de gimnaziu şi una de învăţământ primar. Toate disciplinele sunt predate în limba ucraineană. E un avantaj pentru cei care vin din Ucraina să se înscrie în astfel de şcoli, unde sunt copii de etnie ucraineană, pentru că vor socializa mult mai bine şi se vor integra mai repede.”

Cursurile “Teleșcoala” pot fi urmărite și online, live sau înregistrate pe următoarele canale: TVR+, canalul de YouTube al TVR, pagina de facebook “Telescoala” sau tvr.ro.

Citiți în continuare…

Share This