Un an de la declanșarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Vineri, 24 februarie, se împlinește un an de la invazia neprovocată și nejustificată a Federației Ruse în Ucraina, ce a subminat, după 8 decenii de pace în Europa, fundamentul relațiilor internaționale și ordinea actuală de drept internațional, transformând, totodată, această perioadă într-una dintre cele mai dificile din istoria contemporană a lumii.

Cu această ocazie Nicolae-Miroslav Petrețchi a amintit de la tribuna Camerei Deputaților că Uniunea Europeană, inclusiv România, a fost, încă din primele zile, alături de Ucraina, adoptând măsuri fără precedent pentru sprijinirea statului și poporului ucrainean, incluzând asistență economică și financiară, ajutor umanitar, sprijin în materie de protecție civilă, primirea refugiaților prin intermediul mecanismului de protecție temporară al UE, sprijin pentru investigarea și tragerea la răspundere a autorilor crimelor de război, comise în Ucraina, sprijin pentru reconstrucția Ucrainei.

Deputatul a subliniat că regimul lui Putin a declanșat un război pe scară largă nu doar împotriva unui stat vecin, suveran și independent, ci împotriva unor valori, pe care le împărtășește și România, în virtutea apartenenței sale la marea familie europeană și la structurile euroatlantice.

Democrația, statul de drept, drepturile omului, valorile europene sunt adevărații dușmani ai regimului de la Kremlin, iar poporul ucrainean a ales să lupte pentru ele, precum și pentru dreptul Ucrainei de a-și decide propriul viitor.

Rusia șantajează, amenință, invadează și destabilizează țări, a generat și generează crize majore – de securitate, umanitară și alimentară, la granița României, iar tot acest comportament amenință pacea mondială prin subminarea în mod deliberat a ordinii internaționale bazate pe reguli, aspecte nemaiîntâlnite de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

În fața unor astfel de amenințări, trebuie să rămânem în continuare uniți în angajamentul nostru ferm cu privire la păstrarea, promovarea și apărarea democrației și a valorilor noastre europene, condamnând orice încercare de încălcare a normelor dreptului internațional  și a principiilor Cartei ONU,  a declarat Nicolae-Miroslav Petrețchi.

El a amintit că societatea românească a demonstrat o atitudine de extraordinară solidaritate și compasiune fără precedent pentru situația dificilă în care s-a trezit peste noapte populația ucraineană.

Uniunea Ucrainenilor din România, cu sprijinul partenerilor săi, a reușit să trimită în Ucraina mii de tone de ajutoare umanitare, inclusiv sute de generatoare electrice destinate sprijinirii autorităților și cetățenilor ucraineni afectați de război.

Totodată, încă din prima zi, au fost mobilizați peste 2.000 de membrii ai UUR pentru a veni în sprijinul refugiaților, precum și a autorităților din țara noastră și din Ucraina.

Pentru buna colaborare pe care am avut-o cu instituțiile europene şi internaționale, autoritățile centrale şi locale, precum şi cu societatea civilă, în numele Uniunii Ucrainenilor din România Nicolae-Miroslav Petrețchi a mulțumit, încă o dată, tuturor celor care s-au alăturat eforturilor de susținere a Ucrainei şi poporului ucrainean.

Glorie Ucrainei!

Glorie României!

 

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 357

,,Naș holos”, Nr. 357

În această ediție, puteți citi:  • Sărbătorirea centenarului Taras Șevcenko în Bucovina; • Prometeu al Pământului de...

Share This