UUR – Sprijin pentru cazarea elevilor/studenţilor ucraineni în anul școlar 2024-2025

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Uniunea Ucrainenilor din România a fost mereu un susținător ferm al educației, în special în rândul comunității ucrainene. În spiritul continuității, Uniunea va oferi și în acest an sprijin elevilor și studenților care sunt înscriși sau urmează să se înscrie în forme de învățământ cu predare în limba ucraineană, pentru a soluționa în primul rând problema chiriilor. Acest ajutor este destinat în special celor care sunt nevoiți să studieze în alte orașe decât cele de reședință.

Astfel, UUR asigură locuri de cazare la sediile sale  pentru toți elevii și studențșii care studiază limba sau în limba ucraineană, iar acolo unde nu vom găsi spații de cazare vom oferi plata chiriei, precum și posibilitatea de angajare la filialele locale UUR, pe perioada facultății.

Pentru a beneficia de acest sprijin, părinții sau elevii/studenții sunt invitați să se adreseze reprezentanților legali ai Filialelor Județene sau Organizațiilor Locale de care aparțin. Dacă nu cunoașteți adresa filialelor sau organizațiilor UUR din județul de care aparțineți, vă rugăm să contactați Filialele Județene la următoarele adrese de e-mail:

Prin aceste măsuri, Uniunea Ucrainenilor din România continuă să sprijine accesul la educație și să încurajeze dezvoltarea identității culturale ucrainene în rândul tinerilor.

Citiți în continuare…

Share This