Vizite de documentare pe urmele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Uniunea Ucrainenilor din România a organizat, în perioada 17 august – 18 septembrie, mai multe serii de vizite de documentare pe urmele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ. Enoriașii ucraineni din Maramureș, Timiș, Caraș-Severin și Arad au vizitat mănăstirile Agapia, Secu, Văratec, Sihăstria și Neamț, unde au  fost cazați.

Peste 580 de persoane au putut participa la sfintele slujbe, au vizitat Muzeul Paisie Velicikovschi, s-au încărcat duhovniceşte mergând pe urmele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, starețul mănăstirilor Dragomirna, Secu și Neamț, născut în oraşul ucrainean Poltava, și au avut posibilitatea să admire peisajele spectaculoase din zonă. Un pelerinaj similar va fi organizat și pentru enoriașii ucraineni din județul Suceava, în cel mai scurt timp.

În această vară, UUR, împreună cu Vicariatul Ortodox Ucrainean au organizat la Mănăstirea Neamț, pe 14 iulie, un simpozionul dedicat Sfântului Cuvios Paisie Velicikovschi. Discuțiile au fost conduse de către vicarul Vicariatului Ortodox Ucrainean, preacucernicul părinte Nicolae Lauruc, și s-au conturat în jurul vieții și muncii Sfântului Paisie Velicikovschi, ucrainean la origini, care a contribuit la reformarea sistemului monahal din România, fiind cunoscut în același timp pentru prima traducere în limba slavonă a scrierilor patristice filocalice.

Citiți în continuare…

Share This