Vizite de lucru la filialele UUR din Iași, Botoșani, Suceava și Maramureș

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

În perioada 5-7 februarie a.c., președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, împreună cu secretarul UUR, Tereza Șendroiu, cu administratorul Dorina Fartușnic și consilierul Ilie Costel, au efectuat vizite de lucru la filialele UUR din Iași, Botoșani, Suceava și Maramureș.

Scopul acestor vizite este de informare directă a conducerii UUR despre activitatea filialelor și posibilitățile de îmbunătățire a acesteia.

Întâlnirile au avut loc la sediile filialelor cu membrii comitetelor, în frunte cu președinții acestora Victor Hrihorciuc, Victor Semciuc, Ilie Sauciuc și Miroslav Petrețchi, unde au fost analizate diverse probleme organizatoriсe ale organizațiilor locale și județene.


În cadrul întâlnirilor de lucru au fost discutate și problemele cu care se confruntă minoritatea ucraineană privind învățământul în limba maternă ucraineană și asigurarea serviciului religios în limba ucraineană.


De asemenea, au fost discutate proiectele pe care le desfășoară UUR pentru asigurarea drepturilor minorității ucrainene din România.

Citiți în continuare…

Share This