Dobrogea multietnică – Sărbătoare a gusturilor și tradițiilor, la Vișina

Pe 14 iunie 2025, în localitatea Vișina, județul Tulcea, s-a desfășurat a doua ediție a manifestării culturale „Gastronomia multietnică dobrogeană”. Evenimentul a fost organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Constanța și în parteneriat cu Gospodăria Tradițională „Suvenir din Dobrogea”. Proiectul urmărește promovarea diversității etnice, valorificarea specificității gastronomice a comunităților dobrogene și transmiterea acestui patrimoniu cultural către tinerele generații.
Filiala Tulcea a Uniunii Ucrainenilor din România a răspuns invitației de a participa la manifestare. Astfel, gospodine din cadrul organizației locale Tulcea, membre ale grupului vocal fondator „Zadunaiska Sici” — Ștefana Calenic, Maria Efimov, Mirela Munteanu, Creița Pînzaru, Firuța Sidorencu, Florica Sidorencu, Olga Siminivschi și Frusina Trifanov — au pregătit preparate tradiționale din comunitatea ucraineană nord-dobrogeană. Aceste mâncăruri-etalon au fost prezentate publicului, subliniindu-se importanța lor în contextul sărbătorilor și al vieții cotidiene. Manifestarea multiculturală a pus în evidență, de asemenea, și alte elemente ale patrimoniului cultural imaterial, precum meșteșugurile tradiționale, folclorul muzical și coregrafic.
La eveniment au participat mai multe comunități etnice și etno-culturale din Dobrogea: românii, aromânii din comuna Baia, meglenoromânii din Cerna, bulgarii din Vișina, tătarii din Tulcea, rușii lipoveni din Jurilovca și ucrainenii din Tulcea.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...