Tinerii ucraineni din Lugoj redescoperă tradițiile strămoșești

Tradițiile, cântecele și portul popular ucrainean au prins din nou viață la Lugoj, în cadrul unui eveniment cultural ce i-a adus împreună pe tinerii dornici să-și redescopere rădăcinile ucrainene. Cu acest prilej, la sediul organizației locale a Uniunii Ucrainenilor din România – Lugoj, pe 16 iunie, a avut loc cea de-a doua activitate inițiată și coordonată de prof. Gabriel Bilan, referent cultural al Filialei Timiș a UUR. În cadrul acesteia au fost implicați elevii secției de limba ucraineană de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, profesori și membri marcanți ai comunității locale.
Tinerii din grupul ,,Moloda Nadiya” au susținut un recital artistic, interpretând cântece tradiționale ucrainene. Ulterior, atmosfera s-a destins printr-o sesiune de karaoke, în care participanții au dat frâu liber bucuriei și creativității.
Un moment emoționant l-a constituit intervenția doamnei Ana Bereghi, care le-a împărtășit elevilor amintiri din perioada în care a fost coordonatoarea ansamblului de dansuri „Zelenyi Barvinok”, precum și despre activitatea ansamblului coral „Șovkova Trava”, condus de Savana Albiciuc. Totodată, doamna Bereghi a subliniat cât de important este ca oamenii să își iubească prezentul și să își prețuiască trecutul. „Este o onoare, în viața noastră, să putem scrie despre propria etnie – iar acest lucru devine firesc, atunci când ne iubim limba maternă și ne respectăm originile strămoșești”, a afirmat Ana Bereghi.
Elevii prezenți la activitate s-au declarat încântați de atmosfera caldă și autentică a evenimentului, conștientizând importanța păstrării și transmiterii tradițiilor, portului popular și a cântecelor ucrainene.
Această activitate nu ar fi fost posibilă fără sprijinul constant oferit de Uniunea Ucrainenilor din România, care joacă un rol esențial în susținerea tinerilor ucraineni prin inițiative educaționale, culturale și artistice. Prin proiectele sale, UUR contribuie activ la păstrarea limbii materne, a obiceiurilor și a patrimoniului spiritual, încurajând tinerii să își asume identitatea etnică și să o promoveze în mod creativ.
Acțiunea de la Lugoj a reprezentat o punte între generații și un impuls pentru tânăra generație, care și-a exprimat dorința de a continua aceste inițiative. Unii dintre aceștia au propus realizarea unei filmări cu o interpretare muzicală, pe care să o posteze pe rețelele sociale, contribuind astfel la promovarea folclorului ucrainean în rândul celor de vârsta lor.
Evenimentul organizat la Lugoj a demonstrat, încă o dată, că trecutul cultural al comunității ucrainene poate deveni o sursă de inspirație pentru prezent și o temelie solidă pentru viitor, cu sprijinul unei organizații care rămâne fidelă misiunii sale: aceea de a susține cultura, educația și identitatea ucraineană în România.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...