Sâmbătă, 28 iunie, Filiala Constanța a UUR a organizat evenimentul public Uși deschise la sediul UUR Constanța – celebrarea Zilei Constituției Ucrainei, eveniment dedicat celebrării Zilei Constituției Ucrainei.
Evenimentul a avut loc la sediul filialei și s-a desfășurat pe durata a trei ore, adresându-se comunității locale de etnici și refugiați ucraineni. La eveniment au participat membri ai familiilor comunității locale de etnici și refugiați ucraineni (adulți și copii), membrii Ansamblului de dansuri Formula al Centrului pentru Resurse ”Comunitaria” din municipiul Constanța (ansamblu artistic compus din copii ai familiilor de refugiați ucraineni din municipiul și județul Constanța), părinți și susținători ai Ansamblului, istorici de pe plan local etc.
Evenimentul a întrunit o serie de acțiuni dedicate, după cum urmează:
Ansamblul de dansuri Formula al Centrului pentru Resurse ”Comunitaria” din Constanța activează în Constanța din anul 2022, fiind compus din fete cu vârste preșcolare și școlare, din familii de refugiați ucraineni stabiliți în municipiul și județul Constanța. Ansamblul este specializat în dansuri sportive și de estradă și are deja la activ mai multe premii obținute la nivel local, național, regional și internațional. Ansamblul participă în mod curent la evenimente artistice și programe educaționale care au loc în orașul Constanța. La sediul Filialei Constanța a UUR, membrii Ansamblului au prezentat două dansuri foarte apreciate de publicul prezent, fiind răsplătiți cu dulciuri și diplome din partea organizatorilor.
În cadrul dezbaterilor organizate cu titlul Ucraina, constituționalitate și destin european , experții și istoricii prezenti la eveniment au trecut în revistă bornele principale ale istoriei constituționalității Ucrainei și au prezentat alocuțiuni tematice în care au evidențiat, printre altele:
Surpriza evenimentului a venit din partea membrilor de facto ai filialei, care au pregătit și servit celor prezenți prăjitura ”Medovyk” – după o rețetă ucraineană.
Evenimentul Uși deschise la Sediul UUR Constanța – celebrarea Zilei Constituției Ucrainei a reunit într-un cadru prietenos și constructiv membri ai comunității ucrainene, refugiați, experți, artiști și susținători ai valorilor europene. Prin dans, dialog și tradiție, această întâlnire a demonstrat încă o dată importanța solidarității culturale și a implicării civice în păstrarea identității ucrainene și în susținerea parcursului european al Ucrainei.
Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Constanța mulțumește tuturor participanților, colaboratorilor și invitaților care au contribuit la reușita acestei zile speciale și își reafirmă angajamentul de a rămâne un sprijin activ pentru comunitatea ucraineană, atât în plan local, cât și național.
