Deputatul Petrețchi solicită acțiuni privind nedecontarea navetei profesorilor

În calitate de deputat în Parlamentul României și reprezentant al minorității ucrainene, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a transmis oficial o întrebare parlamentară Ministrului Educației și Cercetării, domnul Daniel-Ovidiu David, privind întârzierile repetate în decontarea cheltuielilor de navetă pentru cadrele didactice.
Sesizarea a venit în urma unor sesizări primite la cabinetul parlamentar, în special din partea profesorilor de la Școala Gimnazială Brodina de Sus, județul Suceava, care nu și-au primit aceste sume încă din luna decembrie 2024, deși au depus toate documentele justificative, situație similară cu a altor cadre didactice de la unități de învățământ din alte localități.
Acesta a subliniat că, potrivit Legii nr. 198/2023, autoritățile locale sunt obligate să aloce fonduri pentru decontarea navetei, finanțarea de bază fiind asigurată din bugetul de stat. Lipsa acestor plăți afectează direct motivația profesorilor, mai ales în zone rurale greu accesibile, unde naveta presupune drumuri dificile, inclusiv forestiere.
În scrisoare sa, Petrețchi a solicitat Ministerului să clarifice:

  • Poziția sa față de nemulțumirile profesorilor în relație cu aceste întârzieri;
  • Ce măsuri concrete intenționează să adopte pentru a evita ca aceste situații să devină o practică obișnuită și descurajatoare pentru cadrele didactice.

“Consider că asigurarea drepturilor legale ale profesorilor trebuie să fie o prioritate, în special în zonele vulnerabile, unde calitatea învățământului depinde direct de condițiile în care cadrele didactice își pot desfășura activitatea. Voi urmări cu atenție răspunsul ministerului și mă voi implica activ pentru ca aceste probleme să fie rezolvate în interesul elevilor și al comunităților locale”, a conchis acesta pe pagina sa de Facebook.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...