Tradiție la Lunca la Tisa: masă rotundă dedicată păstrării moștenirii culturale

Vineri, 12 iulie 2025, sediul Organizației Locale a Uniunii Ucrainenilor din România din Lunca la Tisa a găzduit o emoționantă masă rotundă dedicată păstrării și valorificării tradițiilor, cântecelor vechi și portului popular ucrainean. Evenimentul a reunit membri activi ai comunității și iubitori ai culturii locale, oferind un spațiu prietenos de discuție și reconectare cu rădăcinile identitare.
Deschiderea întâlnirii a fost realizată de către dna. Anna Smabor, vicepreședinte al UUR și președintele organizației locale Lunca la Tisa, care a prezentat istoricul și impactul cercului „Păstrarea tradițiilor”, un proiect valoros care, de-a lungul timpului, a adus împreună elevi, profesori și locuitori ai satului în jurul moștenirii culturale comune.
S-au rememorat activitățile derulate în anii anteriori, în special cele care implicau elevii, fiind prezentate exemple de bune practici din cadrul proiectelor educaționale. Atmosfera a fost una plină de emoție, dar și de speranță, ilustrând continuitatea interesului tinerilor față de patrimoniul imaterial al zonei.
Un moment aparte a fost oferit de grupul vocal „Veselka”, format din femei din comunitate care au interpretat cântece tradiționale ucrainene, aducând în sală o stare de autentică bucurie și nostalgie. Acestora li s-au alăturat și alte femei, entuziaste să învețe și să transmită mai departe aceste cântece moștenite din generație în generație.
În a doua parte a întâlnirii, participanții au fost invitați să reflecteze asupra temei „Țăranul înțelept”, cu un accent special pe simbolistica portului popular ucrainean. Discuțiile au fost completate de prezentări orale, postere, desene și fotografii care au ilustrat diversitatea costumelor tradiționale și au reconfirmat locul lor central în viața comunității.
Evenimentul s-a desfășurat în cele mai bune condiții datorită implicării în organizarea activităților a dnei. Adriana Fraszin, secretar al organizației locale, susținută de echipa locale și a fost un prilej de întâlnire intergenerațională, de împărtășire și de învățare, o expresie sinceră a dorinței de a păstra vii obiceiurile, cântecele și portul popular, elemente esențiale ale identității comunității ucrainene din Lunca la Tisa.
Această întâlnire a fost, deopotrivă, un gest de iubire față de trecut și un angajament față de viitor. UUR își reafirmă, astfel, susținerea acestor tipuri de evenimente care contribuie activ la conservarea tradițiilor, dar și pentru perpetuarea lor în rândul generațiilor tinere.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...