În calitate de Vicepreședinte Regional pentru Europa de Est al Congresului Mondial al Ucrainenilor (CMU), Președintele UUR Nicolae-Miroslav Petrețchi a condus, pe 22 ianuarie, împreună cu doamna Yevheniya Petrova, coordonatorul relațiilor comunitare al CMU, prima ședință de la preluarea noului mandat.
La întrunire a fost prezentă doamna Mariana Betsa, Ambasadorul Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei cu misiuni speciale, responsabil pentru relația cu ucrainenii de pretutindeni, dar şi reprezentanții organizațiilor ucrainene din Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria, Republica Moldova și Slovacia.
În cadrul ședinței au fost prezentate şi analizate:
De asemenea, au fost discutate aspecte legate de bunele practici ale Uniunii Ucrainenilor din România, care pot fi implementate în celelalte organizații ale ucrainenilor din regiunea de est a Europei și nu numai.
Totodată, Președintele UUR prezentat mai multe informații despre sesiunea de planificare strategică a Congresului Mondial al Ucrainenilor, care va avea loc în România în primăvara acestui an.
A mai fost analizată şi discutată baza de date a rețelei CMU în raport cu harta geografică a regiunii, cu scopul de a îmbunătăți şi consolida activitățile în regiunea de est a Europei.
