Concerte de colinde ucrainene organizate de Filiala UUR-București

În perioada 5-7 ianuarie 2023, Comitetul Filialei București a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat două concerte de colinde ucrainene. Primul  concert, găzduit  de  Sala Traian din București, pe 5 ianuarie, a fost prezentat de copiii refugiaților ucraineni, care au învățat și câteva colinde în limba română.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Asociația ANAIS, cu care Filiala București a UUR a încheiat un protocol de colaborare. Cei 63 de copii prezenți la eveniment împreună cu părinți sau însoțitori, în total 107 persoane, au primit cadouri atât din partea Asociației ANAIS, cât și din partea Filialei București a UUR.
Al doilea concert a avut loc pe 7 ianuarie, tot în Sala Traian, pe a cărei scenă  au evoluat: Ansamblul Artistic al Filialei Tulcea a UUR „Iasna Zorea” din Murighiol,  Ansamblul Filialei București UUR „Edelveis”,  Corul de copii refugiați de la Școala Gimnazială Româno-Finlandeză, grupul artistic „Familia Mazur” din Odesa (Ucraina), actorul Vasile Toma și cantautorii Dan Mihail Vasilescu și Traian Chiricuța.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...