Serbare de Crăciun cu multă bucurie și cântece, organizată la Galați

Activitatea organizată de Filiala Galați a Uniunii Ucrainenilor din România, miercuri, 20 decembrie, a reunit membrii comunității într-o sărbătoare a bucuriei,  iubirii și a armoniei. Desfășurată într-un decor de poveste, serbarea de Crăciun a fost pentru cei aproximativ 170 de participanți, părinți și copii, prilej de conectare la mesajul sacru al colindelor ucrainene.
Parte a culturii populare, colindele au constituit de-a lungul veacurilor cercul spiritual al ființării comunității ucrainene. Și anul acesta, colinde pline de duioșie au răsunat din glasurile cristaline ale membrilor corului „Yasnytsya”, interpretarea lor caldă învăluindu-i pe toți cu emoții binefăcătoare.
 Și pentru că sărbătoarea Crăciunului îndeamnă la bunătate, recunoștință și generozitate, la eveniment au fost invitați și elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, iar sextetul instrumental „Armonia” și-a deschis inima cu cele mai frumoase colinde românești.
 Programul artistic a continuat cu un musical plin de umor, adaptat după  basmul fraților Grimm „Lupul și cei șapte iezi”, pus în scenă de doamna profesoară Olha Cernienko.
La final, copiii au luat în stăpânire toboganele, piscinele cu bile, traseele labirintice și bowlingul. Au fost două ore de veselie, joacă și bună dispoziție, copiii având parte de o experiență revigorantă, vindecătoare, ziditoare de bine.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...