Acord de parteneriat educațional, științific și cultural între UUR și IIECRD

Institutului Internațional pentru Educație, Cultură și Relații cu Diaspora al Universității Naționale Politehnica Lviv (Ucraina), reprezentat de directorul Iryna Kliucikovska, și Uniunea Ucrainenilor din România, reprezentată de președintele Nicolae Miroslav Petrețchi, au semnat, pe 10 noiembrie, la sediul UUR, un acord de parteneriat educațional, științific, cultural și economic.
Documentul stipulează promovarea dezvoltării educației, științei, limbii și culturii ucrainene în Ucraina și în țările în care locuiesc persoane aparținând minorității ucrainene din străinătate, cu accent pe dezvoltarea comună a potențialului  inovator al părților. Cei doi parteneri se angajează în satisfacerea și protecția intereselor lor legitime național-culturale, informaționale, creative, științifice și sociale și sunt ghidați de interesul reciproc în dezvoltarea comună.
Cooperarea se desfășoară pe baza egalității, beneficiului reciproc, parteneriatului de afaceri onest, precum și sprijinului contactelor de afaceri reciproce ale părților. Acordul nu stabilește nicio restricție privind independența și autonomia părților în desfășurarea activităților lor statutare, acestea acționând în nume propriu.
Acordul de parteneriat este rezultatul vizitei pe care președintele UUR, Nicolae Miroslav Petrețchi, a efectuat-o în regiunea Lviv, din vestul Ucrainei, împreună cu o delegație a UUR, în perioada 6-7 octombrie. Cu acel prilej, delegația UUR a convenit cu partenerii ucraineni demararea unei colaborări instituționale culturale și educaționale între Administrația de Stat Lviv și UUR, cu accent pe păstrarea, conservarea tradițiilor ucrainenilor din România și consolidarea cooperării dintre cele două țări.

Citiți în continuare…

Continuitatea comunității ucrainene din Știuca, tema centrală a simpozionului-festival „De la Maramureș, la Știuca”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, duminică, 13 septembrie, la simpozionul-festival „De la Maramureș, la Știuca”,...

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești prin evenimentul „Sărbătoarea satului Rogojești”

Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat Ziua localității Rogojești, sărbătoare legată de hramul satului și al bisericii,...

UUR își consolidează activitatea în comunitățile ucrainene din Maramureș

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a avut, joi, 10 septembrie, o nouă întâlnire de lucru cu membrii...